in

Lodi, impact mortal cu camionul unui român care dormea în cabină, două persoane au decedat

Un bărbat şi o femeie au murit sub TIR-ul unui şofer român care dormea în cabină, în Italia. Camionul era oprit în zona de refugiu de pe autostradă şi şoferul s-a îngrozit când a coborât să vadă ce e cu zgomotul care l-a trezit.

Un şofer român de TIR dormea în cabina camionului, în zona de odihnă de pe marginea autostrăzii A1, în apropiere de Lodi, când deodată a auzit un zgomot puternic venind din spatele camionului. Așa că a ieșit și și-a dat seama imediat de tragedia care tocmai s-a întâmplat: o mașină intrase cu viteză maximă sub camion. 

Şoferul român, în vârstă de 33 de ani, este singurul supraviețuitor și martor al accidentului care a avut loc joi, la ora 13:00, pe A1 Milano-Napoli, pe tronsonul dintre Casalpusterlengo și Lodi, scrie presa italiană, citată de observator.tv.

Din păcate, nu a fost nimic de făcut pentru cele două persoane care se aflau la bordul autoturismului: șoferul, ZG, un bărbat în vârstă de 76 de ani, care locuia în provincia Roma, și fata care se afla în mașină lângă el, pe scaunul din față, RP, 24 de ani, de origine indoneziană, nora şoferului.

Șoferul camionului, care transporta mâncare, a solicitat imediat ajutor. A fost nevoie de cel puțin două ore pentru ca pompierii să scoată cadavrele celor doi oameni din autoturism, care, se pare, au murit instantaneu la impact.

Şoferul român le-a spus poliţiştilor că nu va uita niciodată zgomotul şi modul cum a simţit impactul. Anchetatorii au descoperit că nu a existat nicio urmă de fârnare a autoturismului.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Pordenone, româncă singură și fără prieteni, găsită moartă în casă, la două săptămâni de la deces

Ovidiu Tudoran, tatuator profesionist în Italia: ”Profitul poate varia între 3.000 și 25.000 de euro pe lună”