in

Lucca, familie de români în izolare la domiciliu, și-au petrecut vacanța în România, la întoarcere au fost depistați cu coronavirus

O familie de români stabilită în orașul Lucca din regiunea Toscana a fost depistată cu noul coronavirus. Aceasta se întorsese de doar câteva zile din România, unde își petrecuseră vacanța de vară alături de familie. Românii au povestit că au călătorit cu mașina personală și nu știu cum au contactat virusul. Acum, cei patru se află în izolare la domiciliu.

Potrivit ansa.it, un bărbat în vârstă de 47 de ani, o femeie de 44 de ani și cei doi copii minori ai lor s-au infectat cu noul coronavirus. Familia de români fusese în vacanță în țară, iar când s-au întors în localitatea italiană Lucca, în care trăiesc de ani buni, au început problemele.

În acest caz a fost deschisă o anchetă epidemiologică. Persoanele cu care aceștia au intrat în contact au fost deja izolate la domiciliu pentru a combate răspândirea SARS-CoV-2.

După recordul negativ de noi cazuri de coronavirus, concluzia jurnaliștilor de la Il Messaggero este că România riscă să devină Brazilia Europei. Publicația  notează că situația din România nu îngrijorează numai administrațiile statelor din zona Balcanilor, ci chiar pe cele din UE în ansamblu. Deși oficial autoritățile române au confirmat circa 39.000 de cazuri de infecție cu coronavirus, scriu jurnaliștii italieni, numărul real de îmbolnăviri ar putea fi mult mai mare.

Il Messagero vorbește chiar și despre decizia Curții Constiționale privind carantina și izolarea, despre care spune că a complicat situația autorităților, ce s-au văzut astfel în imposibilitatea de a impune internare obligatorie și măsuri similare pentru pacienți.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/victime-de-lux-ale-pandemiei-austriecii-de-la-swarovski-renunta-la-1-000-de-posturi-cifra-de-afaceri-mai-mica-cu-35/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italexit, vrea să scoată Italia din UE: ”Nu mai putem fi șantajați de către țări care jignesc marele prestigiu al țării”

Ardea, moarte cumplită pentru un român de 46 de ani, strivit de mașina pe care o repara, a cedat cricul cu care ridicase vehiculul