Menu
in

Marsala, putea să declanșeze o tragedie de proporții, român arestat după ce a înjunghiat un șofer de autocar în timp ce conducea

Un călător român a fost la un pas să declanşeze o tragedie de proporţii, după ce l-a înjunghiat în faţă pe şoferul autocarului, în timpul mersului. Autocarul era al unei firme de transport din România, care făcea rute din țară pentru Sicilia.

Românul, în vârstă de 53 de ani, s-a înfuriat după ce i-a cerut şoferului să oprească, pe motiv că vrea să fumeze o ţigară. Pentru că şoferul nu s-a conformat, acesta l-a înjunghiat în faţă, cu o foarfecă, pe şoferul autocarului.

Mai multe persoane au sărit în apărarea şoferului de autocar, reuşind să-l imobilizeze pe atacator.

Evenimentul a fost prezentat şi de presa italiană, care precizează că şoferul înjunghiat a fost transportat de urgenţă la cel mai apropiat spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

De asemenea, presa italiană, citată de observator.tv, informează că românul a fost reţinut de carabinieri sub acuzaţia de tentativă de omor, iar foarfeca folosită în atac a fost recuperată din autocar.

Şoferul autocarului va avea nevoie de aproximativ 20 de zile de îngrijiri medicale. Autocarul avea destinaţia Marsala.

70.000 de euro descoperiţi de polițiștii de frontieră, ascunşi pe corpul şi în bagajele a opt persoane dintr-un autocar

Călătorii dintr-un autocar Atlassib, jefuiți în Slovenia. Acuzația unui pasager: «Șoferii mână în mână cu hoții»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version