in

Mercedes în valoare de 12.800 de euro furat din Italia, descoperit la vama Albița, la volan un cetățean moldovean

Un moldovean de 30 de ani a fost prins în Vama Albița în timp ce voia să treacă frontiera cu un autoturism marca Mercedes, din 2019, care figura ca furat din Italia. Maşina, în valoare de aproximativ 12.800 de euro, a fost indisponibilizată pentru continuarea cercetărilor, scrie vremeanoua.ro.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor, un autoturism marca Mercedes A160, an de fabricaţie 2019, care figurează în bazele de date ca fiind căutat de autorităţile din Italia.

Astfel, în data de 15 ianuarie, în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei cetăţeanul din Republica Moldova S.I., în vârstă de 30 de ani. Acesta transporta pe platformă un autoturism marca Mercedes A160, an de fabricaţie 2019, care nu avea aplicate plăcute de înmatriculare.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalarea fiind introdusă de autoritățile din Italia în luna septembrie, anul trecut.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul din Italia, plătind suma de 11.400 de euro şi nu are cunoștință despre faptul că acesta era căutat de autorităţi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 12.800 de euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Fiumicino, lucrător român de 38 de ani grav accidentat la muncă pe șantier, dus cu elicopterul la spital

Nu mai este de trăit la Roma. Orașul asediat de smog, de 10 zile limitele depășite, interdicția diesel nu funcționează