in

Napoli, român de 40 de ani, găsit într-o baltă de sânge în fața apartamentului unde locuiește

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, de origine română, a fost găsit înjunghiat pe palierul apartamentului în care locuiește, într-o baltă de sânge. Evenimentul, care a avut loc miercuri seara în Nola, un orășel situat în regiunea Campania, în provincia Napoli, ar putea fi o tentativă de omor, scrie vocedinapoli.it.

Locatarii din apropiere au dat semnalul de alarmă. La fața locului au sosit operatorii medicali de la 118 și carabinierii. Bărbatul de patruzeci de ani, care pare să nu fie în pericol de viață, a fost transportat la spitalul Santa Maria della Pietà din Nola, unde i s-a acordat primul ajutor. Prognosticul este necunoscut, singurul comunicat al medicilor fiind faptul că, din fericire, organele vitale par să nu fi fost afectate.

Carabinierii companiei din Nola au intervenit și au efectuat toate constatările necesare, primele investigații indicând o tentativă de crimă. Partenera bărbatului, care nu se afla acasă în momentul rănirii, a fost, de asemenea, audiată. Investigațiile continuă la Parchetul Nola pentru a depista autorul agresiunii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 3.5]

Românii din diaspora care se întorc să vândă tot ce mai au în țară: „Se prezintă ca cetățeni străini vorbitori de limba română”

alcool pandemie

A crescut consumul de alcool în pandemie. Medic: «Ei cred că prin consumul de alcool scapă de această neliniște»