in

Nu a vrut să moară într-o țară străină. Tânăr de 16 ani adus din Italia cu un avion ambulant. ”A fost un băiat deosebit, cu suflet nobil”

Ionuț Petreuș, un băiat de 16 ani din Poienile Izei, județul Maramureș, a murit în noaptea zilei de 1 mai, la scurt timp după ce a fost adus din Italia cu un avion ambulanță. Ultima dorință a adolescentului a fost să fie adus acasă, în România. Băiatul de 16 ani și-a luat rămas bun pe Facebook. Cu câteva ore înainte să moară, Ionuț a postat un mesaj emoționant pe Facebook. Băiatul din Poienile Izei s-a stins acasă, la doar 16 ani.

Imediat ce a ajuns în țară, Ionuț Petreuș, care era elev la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, s-a stins. Tânărul suferea de o boală autoimună, iar starea lui de sănătate s-a agravat din cauza unor complicații apărute în urma unei intervenții chirurgicale pe care a suferit-o în Italia.

Cu câteva ore înainte să moară, băiatul de 16 ani a postat un mesaj cutremurător pe Facebook, prin care și-a luat rămas bun de la familie, prieteni, colegi și profesori. Ultima dorință a lui Ionuț și a familiei sale a fost să ajungă acasă în viață și să nu moară într-o țară străină.

Povestea lui Ionuț Petreuș

Ionuț Petreuș, elev în clasa a X-a, a fost diagnosticat în toamna anului trecut cu o boală autoimună rară, fără a se descoperi cu exactitate care este aceasta, boală care îi afecta toate organele interne. Băiatul a fost spitalizat în cursul lunii noiembrie 2019 la un spital din Cluj Napoca, de unde a fost transferat la o clinică din Italia, deoarece în România intervenția pe creier la care a fost supus nu se putea realiza.

Din păcate, boala autoimună de care suferea a progresat, niciun tratament pe care l-au încercat medicii italieni nu a putut-o stăvili.Ultima dorință a lui Ionuț și a familiei sale a fost să ajungă acasă în viață și să nu moară într-o țară străină. Un ONG, Asociația „Blondie”, s-a implicat în strângerea de fonduri necesare pentru a-l aduce acasă cu un avion ambulanță.

Costul transferului din Italia spre România a fost unul foarte ridicat, în sumă de aproximativ 17 mii euro, și încă nu s-au strâns toți banii pentru plata avionului ambulanță. Până luni familia trebuie să plătească factura de peste 17 mii euro.

Potrivit sighet247.ro, cei care doresc pot să doneze pentru a ajuta familia greu încercată, donând în contul Asociației „Blondie”:

RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – lei

RO37 INGB 0000 9999 0909 6765 – euro

Deschise la ING Bank – sucursala Obregia, Asociatia „Blondie – Împarte pentru altă parte”, C.U.I. 40914732.

Puteți dona și în contul de Revolut, în contul asociat numărului de telefon +40 757 494 293.

Distrusă de durere, mama lui Ionuț a postat un mesaj emoționant pe Facebook, după moartea fiului ei. Femeia spune că băiatul își dorea enorm să ajungă acasă și le mulțumește tuturor celor care au ajutat-o să-l aducă în țară.

Întregul colectiv de elevi și profesori de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” este alături de familia lui Ionuț în aceste momente grele, când trebuie să se despartă de acesta.

„În această noapte, Dumnezeu a decis ca să îl pună pe Ionuț Petreuș, elev al liceului nostru din clasa a X-a E, printre îngerii săi. A fost in băiat deosebit, cu un suflet nobil, respectuos și premiant. Va rămâne acum amintirea lui pentru toți cei care l-au cunoscut. Dumnezeu să îl odihnească în pace și să dea mângâiere familiei greu încercate”.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/austria-cu-un-pas-inaintea-restului-tarilor-din-europa-a-redeschis-centrele-comerciale-frizeriile-si-saloanele-de-infrumusetare/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Siena, româncă de 20 de ani, găsită fără viață într-un depozit de pe un câmp, procuratura cercetează mai multe persoane

Torino, șofer român de camion, prins cu 30 de kg de droguri, i le transfera unui traficant italian