in

Omorâtă la Cerda în fața fiicei sale de 11 luni: închisoare pe viață pentru verii diabolici Todirașcu și Buzilă

Sentință pe viață pentru Paul Andrei Todirascu și Florin Buzilă. Tribunalul din Termini Imerese a dat pedeapsa maximă ucigașilor Alinei Elena Bita, tânăra română de 29 de ani sugrumată pe 9 octombrie 2017, în fața fiicei sale de 11 luni, la casa ei din Cerda.

Conform reconstituirii carabinierilor, cei doi, verișorii soțului ei, veniseră să o viziteze pe Alina pentru a fura banii pe care bărbatul, absent pentru că lucra pe câmp, îi ținea acasă. Femeia, însă, l-a surprins pe unul dintre cei doi în timp ce ieșea din dormitor și a înțeles furtul, dar românii au sugrumat-o pentru a nu avea martori.

Verii diabolici , închisoare pe viață

După examinările medicale, interogatoriile, viziunile imaginilor și confirmarea criminaliștilor care au găsit urme ale ADN-ului lui Todirascu sub unghiile Alinei, au fost arestați. Cei doi, timp de 8 luni au negat crima până când, în 30 aprilie, la proces, a mărturisit Todirascu.

”Florin o ținea, iar eu eu am omorât-o, m-am aruncat asupra ei strângând-o de gât cu toate puterile”, a mărturisit acesta.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ