Menu
in

Pensionar, ia apărarea unei fete: stâlcit în bătaie de doi români

Legea junglei la Reggio. Doi tineri români (foto) au bătut cu sălbăticie un pensionar de 71 ani care a îndrăznit să ia apărarea unei fete hărţuite de cei doi.

S-a întâmplat duminică, 29 mai, într-un bar din Reggio Emilia, unde fraţii Dan Florin Ivanov (24 ani) şi Marius Ivanov (22) băteau o româncă, potrivit cotidianului Gazetta di Reggio.

Orlando Aguzzoli, 71 ani, a intervenit în apărarea fetei: „Lăsaţi-o în pace, cum puteţi să vă purtaţi aşa cu ea?”

Drept răspuns, cei doi români l-au luat la pumni şi şuturi pe bătrân. I-au rupt mandibula şi arcada stângă. Loviturile i-au afectat bătrânului şi urechea stângă, aşa cum au constatat medicii de la urgenţe.

Gestionarul barului a chemat poliţia şi ambulanţa. Cei doi români, după ce l-au lăsat într-o baltă de sânge pe şensionar, au fugit, dar au fost capturaţi în scurt timp într-un alt bar de pe o stradă apropiată.

Bătrânul a primit 25 de ziule de îngrijiri medicale, iar bătăuşii au ajuns la închisoarea „delle Pulce” din Reggio, acuzaţi de vătămare corporală gravă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version