in

Plaja din Tor San Lorenzo, lângă Roma, român acuzat de pedofilie, la un pas de a fi linşat

„Atenţie, e un pedofil care molestează copiii”. Psihoza s-a răspândit cu rapiditate printre oamenii care se aflau pe plaja din Tor San Lorenzo, lângă Roma, pe 20 iulie. La ora prânzului nu se vorbea despre altceva sub umbrelele aşezate de-a lungul plajei, în timp ce zeci de mame fugeau înnebunite pentru a-şi ţine sub strict control copiii.

Poliţia şi carabinierii, care un intervenit imediat după numeroasele apeluri efectuate la respectivele centre operative, au reţinut un român de vârstă mijlocie.


O femeie care se afla pe plajă a observat gesturile presupusului maniac şi a început să urle, atrăgând atenţia celorlalte persoane de pe plajă. Românul a fost urmărit de câteva persoane, care au încercat să-l bată. Totul risca să se transforme într-o adevărată „vănătoare de oameni” cu rezultate imprevizibile.

Părinţii i-au lăsat fetiţa de 10 ani în grijă, el a încercat să o violeze

Intervenţia personalului de la stabilimentul „Piccola Capri”, pe litoralul căruia au avut loc actele de molestare, a fost determinantă: presupusul molestator a fost „protejat” de dorinţa de justiţie pe cont propriu imediat manifestată de zeci de persoane, apoi a fost predat carabinierilor.

Martorii susţin că printre militari era şi cineva travestit în salvamar cu pistolul de serviciu la centură, în mod evident angajat în servicii de supraveghere stabilite anterior cu conducerea provincială a Carabinierilor.

Pedofilia, unul din trei italieni consideră acceptabil sexul cu minori

În urma unei prime reconstituiri a faptelor, oricum, românul (de circa 50 de ani, cu pielea albă), ar fi molestat doi copii şi apoi ar fi pipăit o doamnă.

Pentru a-l scăpa de linşaj, presupusul pedofil a fost urcat într-o maşină a carabinierilor şi dus la cazarma din Tor San Lorenzo, unde se aprofundează cercetările pentru a se reconstitui detaliile celor întâmplate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Români frumoşi în Italia: „E cool să fii model”

Veneția, cerşetor român vindecat “ca prin miracol”: a fost denunţat