in

Români frumoşi în Italia: „E cool să fii model”

Românii din “generaţia a doua” din Italia sunt tineri cu veleităţi artistice în toate câmpurile – muzică, modă, literatură, iar noi încercăm să vi-i facem cunoscuţi, unul câte unul.

“Cele mai frumoase femei sunt româncele,” aşa au obiceiul să spună românii. Azi vom afla că “frumuseţea românească” nu este apanajul sexului feminin, ci aparţine şi celui masculin.

Vlad Rusu are 22 de ani şi s-a născut la Roman, iar acum trăieşte la Roma şi lucrează ca model la două agenţii de modă din Roma şi Milano. În România a rămas până la terminarea gimnaziului, împreună cu fratele său geamăn, Cosmin. La 16 ani, au sosit în Italia.

La 16 ani mulţi tineri nu vin cu dragă inimă după părinţi, în altă ţară, pentru că lasă acasă colegii, prietenii, obiceiurile. Pentru voi a fost traumatizant sau nu aţi avut probleme?
„Nu am avut absolut nicio problemă de ambientare. Noi mai venisem în Italia în vacanţe. Şi la şcoală ne-am integrat foarte uşor şi am început să ne facem noi prieteni. Ne-am continuat studiile la liceu cu profil informatic. Apoi eu am început să lucrez într-un magazin de acvarii şi peşti, unde lucrez şi astăzi. ”

Dar reuşeşti să şi munceşti şi să faci modă?
“Da, am un contract bun şi îmi permite să fac şi modă.”

De ce îţi place să fii model?
“Am avut exemple în familie. Fratele nostru mai mare, Andrei, a fost model, dar cu timpul nu a mai mers. Acum are 28 de ani. Am şi o verişoară, Andreea Maria, cu numele de artă De May Victoria, face modelling de 14 ani. În schimb, pe Cosmin, fratele meu geamăn , dar care nu-mi seamănă, nu-l interesează acest domeniu. Eu sunt singurul care continuă, poate am avut şi mai mult noroc.”

De ce-ţi place meseria aceasta? Contează frumuseţea, de care eşti înzestrat din plin, ca să ai “noroc” în acest domeniu?
“Măcar de-ar conta doar frumuseţea! Mai mult contează felul de a te comporta, educaţia de acasă. Acest lucru te ajută să nu o iei pe căi greşite şi să fii mereu cu picioarele pe pământ. De aceea vreau să-i mulţumesc din suflet mamei mele, pentru educaţia pe care mi-a dat-o, dar şi pentru faptul că m-a sprijinit şi mă sprijină şi a fost mereu de acord cu alegerile mele.”

Citind pe profilul tău Facebook, deduc că ai credinţă în Dumnezeu.
“Da, cred în Dumnezeu. Dar la biserică nu prea mai merg în ultimul timp.”

Cum ai devenit model?
“Totul a pornit de la un casting la Milano. Acela a fost primul meu contact cu lumea modei. Acum fac parte din două agenţii: Independent Men din Milano şi Zoe din Roma. La cea din Milano, am avut noroc de două ori. Primul noroc a fost prietenul şi colegul meu, Marin Barbă- Roşie, care m-a prezentat şi căruia îi mulţumesc enorm. E un băiat de nota zece. Al doilea noroc l-a reprezentat numele meu, Vlad. Patronul agenţiei e fascinat de contele Dracula. “

Ce ai făcut până acum în domeniul modei?
“Nu mă pot încă lăuda cu multe, am doar un an de carieră. Am făcut o campanie pentru Erreà, îmbrăcăminte sportivă, am apărut în nr. 72 al revistei Sport&Street cu un shoot foto, apoi am făcut multe ‘test foto’, chiar şi cu fotografi apreciaţi precum Kevin Pineda, care au contribuit la crearea book-ului meu fotografic.

În afara modei, ce alte pasiuni ai şi cum îţi petreci timpul liber, dacă ai timp liber?
“Da, am timp liber şi mi-l petrec cu prietenii. Mă pasionează mult acvarologia, care este de fapt jobul meu secundar, şi sportul.”

Îmi închipui că fetele roiesc în jurul tău. Ai o prietenă sau putem da startul la vânătoare?
“Am fost deja vânat. Am o prietenă de un an, care este acum în România, la facultate.”

Ce te aştepţi de la viitor?
“Nu-mi fac mult perspective, mă concentrez pe modă, merg la sală, mă prezint la castinguri.”

Celor care vor să îţi calce pe urme, ce sfaturi vrei să le dai?
“Le recomand să stea foarte atenţi. O agenţie serioasă nu va cere niciodată bani. Deci atenţie mare la agenţiile ‘fantoma’. Oricum, e cool să fii model.”

Irena Cara

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Insultat şi marginalizat doar pentru că e român! „Ăsta vrea să ne comande pe noi, italienii”

Plaja din Tor San Lorenzo, lângă Roma, român acuzat de pedofilie, la un pas de a fi linşat