George Ciprian Mardale are 36 de ani şi a lăsat în urmă oraşul său natal, Moreni, sosind în Italia cu 13 ani în urmă. Rezident din 2005 la Leini, orăşel la porţile capitalei piemonteze, George a candidat în acest an pe lista civică „Impegno Concreto” pentru un loc în consiliul municipal, obţinând 70 de preferinţe, mai multe decât oricare dintre colegii săi italieni de pe listă.
„Problemele au început încă înainte de a demara campania electorală – ceilalţi, la reuniuni, erau nemulţumiţi că vor fi şi români pe listă, considerând acest lucru un dezavantaj. Sigur, am vrut să mă ridic şi să renunţ, dar până la urmă am fost acceptat. Abia după primul tur, când au văzut că luasem mai multe voturi decât cel desemnat „capolista”, a început războiul – mi se aruncau mizerii atât de către colegii din listă, cât şi de către contracandidaţi.”
Tânărul român, deşi la prima experienţă politică, s-a documentat şi a încercat să facă o campanie cât mai profesionistă: cu sprijinul unui conaţional, om de afaceri de succes, şi-a organizat o echipă şi au început să informeze oamenii cu privire la dreptul de vot la administrative şi să-i îndemne să se înscrie pe listele suplimentare, organizând cu mijloace proprii chiar şi o întâlnire electorală cu specific naţional: muzică populară, baloane, mititei, bere şi tricouri personalizate, reuşind să-şi convingă alegătorii.
„Imediat ce s-au anunţat rezultatele din primul tur, candidatul nostru pentru postul de primar mergând mai departe la balotaj, contracandidaţii au declanşat o campanie furibundă împotriva românilor, exacerbând pe Facebook câteva incidente minore care aveau ca protagonişti conaţionali de-ai noştri.
Apoi, văzând că eu am fost tot timpul prezent în faţa secţiei de vot, actuala consilieră pe probleme de mediu, Raffaella Maria Arzenton a scris pe profilul ei „Românul acela trebuie să moară!”. Un altul m-a numit „energumeno”, termen care desemnează o persoană brutală, violentă, dominată de ură. Şi episoadele au continuat: pe când eram cu soţia la piaţă, la cumpărături, mă arătau cu degetul: „Ăsta-i românul care vrea să comande în primărie!”. M-am simţit umilit şi nedreptăţit, părea un vis urât…”
Singurul care i-a ţinut partea lui George a fost Giuseppe Mussolino, primarul propus de lista civică „Impegno Concreto”, însă şi aici, cei deranjaţi de succesul românului, au găsit o chichiţă: plecând de la originile lui Mussolino au răspândit în orăşel ideea unei coaliţii între români şi calabrezi menite să preia conducerea localităţii piemonteze.
Mai mult – proprietarul unui binecunoscut magazin de modă din zonă i-a spus-o în faţă: „Dacă un român ajunge consilier, eu îmi schimb rezidenţa”. Balotajul a mai calmat lucrurile, mai ales că primarul susţinut şi de comunitatea românească a pierdut: „Noi am luat puţin peste 2700 de voturi în turul doi, ei peste 4000. Oricum, pentru mine a fost o experienţă interesantă şi nu intenţionez să mă opresc aici.
O să-mi îngădui doar o scurtă perioadă de pauză, până după vacanţă, pentru că de când cu campania electorală am avut foarte puţin timp pentru viaţa de familie şi trebuie să recuperez, spune zâmbind. Cu politica voi continua, nu sunt eu omul care să se dea bătut aşa uşor! Am primit deja invitaţia de a mă înscrie într-un partid italian însă nu am făcut-o încă, o să mă gândesc mai bine în acest timp.
Şi nu port pică nimănui – acum este momentul să privim înainte, să-i lăsăm pe cei care au câştigat să lucreze şi să sperăm că vor avea şi rezultate. Eu am făcut sport şi ştiu să pierd cu demnitate”.
Tocmai de aceea, după toate cele întâmplate, românul i-a strâns mâna şi a felicitat-o pe câştigătoarea fotoliului de primar, Gabriella Leone, iar câteva zile mai tărziu s-a prezentat în audienţă cu un frumos buchet de trandafiri. Se pare că gestul nu a rămas fără ecou, noua primăriţă asigurându-l pe Mardale că este deschisă unei colaborări cu comunitatea românească şi dispusă să susţină proiectele acesteia.
Eugen Vîlcu
