in

Ministrul Bogdan Stanoevici în vizită la Madrid: „Organizați-vă din timp pentru a trimite reprezentanți la Congres”

Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, s-a întâlnit joi, 24 iulie 2014, cu reprezentanții comunității românești din zona Madridului și din provincia Cuenca, în cadrul vizitei pe care o efectuează în perioada 23-25 iulie 2014, la Madrid.

În cadrul întâlniri, demnitarul român a îndemnat asociațiile românești să creeze federații la nivel regional sau național pentru ca acestea să devină mai influente în dialogul cu autoritățile spaniole și române.

În acest context, ministrul delegat a precizat că la nivel tehnic se are în vedere introducerea unei reguli care să acorde prioritate proiectelor care provin din partea unor federații de asociații românești din străinătate cu ocazia următoarei selecții de proiecte finanțate de DRP.

De asemenea, ministrul Bogdan Stanoevici a făcut un apel la organizarea din timp a asociațiilor românești din Spania pentru desemnarea unor reprezentanți la Congresul Românilor de Pretutindeni preconizat a se organiza la sfârșitul acestui an la București.

În cursul zilei de 24 iulie 2014, ministrul Bogdan Stanoevici a participat la o reuniune de lucru organizată la Institutul Femeii, împreună cu Secretar de Stat pentru Egalitate de Șanse, Ioana Cazacu. În cadrul reuniunii au fost abordate subiecte precum discriminarea între femei și bărbați, asigurarea egalității de șanse între ambele sexe precum și combaterea violenței domestice și de gen în România și în comunitățile românești din diaspora.

În prima zi a vizitei, ministrul delegat Bogdan Stanoevici s-a deplasat împreună cu ministrul muncii, protecției sociale și familiei, Rovana Plumb și cu ambasadorul României în Spania la Alicante pentru a prezenta condoleanțe familiilor victimelor tragicului accident rutier în urma căruia și-au pierdut viața 8 cetățeni români. Ulterior, ministrul delegat a avut o întrevedere cu autoritățile provinciale implicate în gestionarea situației și în desfășurarea cercetărilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Daniel Tecu, FADERE, a dat în judecată compozitorul melodiei „Soy un rumano en Madrid”

Insultat şi marginalizat doar pentru că e român! „Ăsta vrea să ne comande pe noi, italienii”