in

Pozzolo, cinci români au plonjat cu mașina într-un canal, un tânăr de 23 de ani a dispărut în apă şi nu a mai fost găsit

Cinci români au plonjat cu maşina în apă, într-un canal, în Pozzolo, o zonă a oraşului Mantova (Italia). Patru dintre ei au fost salvaţi la timp, însă un tânăr de 23 de ani a dispărut în canal şi este căutat în continuare. Totul s-a întâmplat duminică, în jurul orei 07.00. Cei cinci români, cu vârste cuprinse între 23 şi 46 de ani, se aflau la pescuit în zona canalului Mincio din Pozzolo.

Potrivit presei italiene, citate de observator.tv, cei cinci români sunt rezidenţi în comuna Valeggio sul Mincio, provincia Verona, iar ieri dimineaţă au mers la pescuit pe canalul Mincio. Din cauza unei furtuni puternice, dar şi a canalului care s-a umflat rapid şi ameninţa să iasă din matcă, românii s-au adăpostit într-o maşină pe care o parcaseră chiar pe marginea canalului.

La un moment dat, românii au pornit motorul pentru a face căldură, iar maşina a pornit de pe loc, pentru că şoferul nu ar fi tras frâna de mână. Astfel, maşina a plonjat în canal, iar trei dintre români au reuşit să iasă din apă şi să ajungă la mal pentru a cere ajutor.

Strigătele lor i-au alarmat pe alţi pescari care au intervenit şi au reuşit să salveze un alt tânăr român aflat în maşină. Din nefericire, al cincilea pescar român, un tânăr de 23 de ani, a dispărut în apă şi nu a fost găsit.

Raul Cristian Lăcătuşu a fost dat dispărut, însă căutările autorităţilor au continuat pe tot parcursul zilei de ieri, iar în această dimineaţă au fost reluate, notează presa italiană. La căutări participă inclusiv un elicopter, însă şansele ca românul să fie găsit în viaţă sunt foarte mici.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marian-Jean Marinescu, europarlamentar PNL : ”Vă pregătim o țară ca afară care să se numească acasă!”

Roma, asociații românești, eveniment cultural de succes, în cinstea poetului Mihai Eminescu