Menu
in

Român de 44 ani, din Fermo, și-a pierdut viața în mod absurd: ucis de rama ochelarilor

Pedala către Fermo, pe șoseaua de centură, când a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit de un stâlp de iluminare publică.

Accidentul s-a transformat în tragedie, pentru că un braț al ochelarilor s-a înfipt în ochiul biciclistului și i l-a perforat, producându-i un traumatism care s-a dovedit fatal. Astfel și-a pierdut viața, în mod cu adevărat absurd, Ioan Romeo Ailincăi, de 44 de ani, rezident la Fermo.

Bărbatul, care trăia împreună cu sora sa, a ieșit cu bicicleta pe 22 septembrie seara pentru a face o simplă și sănătoasă plimbare. Trecuse de puțin timp ora 19 când a intrat pe porțiunea de șosea de centură care îl separa de casa sa. În timp ce mergea în coborâre, a derapat și a intrat într-un stâlp de iluminare, lovindu-se în mod violent la cap.

Și-a tăiat artera femurală, tragedie lângă Ferrara

La fața locului, alertați de un automobilist în trecere, au intervenit cu rapiditate sanitarii de la 118 și o ambulanță de la Crucea Verde din Fermo, care odată ajunși la locul accidentului și-au dat seama de gravitatea situației: în mod cu totul întâmplător, în urma căderii, s-a rupt un braț al ochelarilor biciclistului, care i-a perforat ochiul și i-a atins și creierul.

Mort în containerul de gunoi. „O scenă înfiorătoare”

Inițial, având în vedere starea gravă a bărbatului, a fost chemat elicopterul medical de la Marche Soccorso pentru un transport de urgență la spitalul regional Torrette, la Ancona. însă întunericul iminent nu a permis decolarea elicopterului de pe eliportul spitalului regional.

Astfel a început cursa disperată a ambulanței către serviciul de urgență al spitalului Murri din Fermo, unde însă nu a mai fost nimic de făcut: în ciuda încercărilor repetate de a-l ține în viață pe biciclistul de 44 de ani, câteva ore mai târziu inima sa a încetat pentru totdeauna să mai bată.

De cercetări s-au ocupat oamenii de la poliția rutieră din Fermo care, după reconstituirea dinamicii faptelor, au vorbit de tragică fatalitate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version