Menu
in

Fura bani de la deținuți, agent penitenciar arestat la Salerno

Mandatul de arest i l-au notificat chiar colegii săi de la poliția penitenciară. Giancarlo Picariello, de 44 de ani, originar din Montoro, este acuzat de delapidare fiindcă a sustras de la câțiva deținuți banii predați la momentul intrării în închisoarea din Fuorni (Salerno).

Potrivit anchetei, ar fi profitat de rolul său de funcționar la registratura depozitelor pentru a pune în seif numai o parte din banii și valorile arestaților, menționând pe documente sume inferioare celor cu adevărat predate.

Semnalările deținuților au dus la demararea anchetei, coordonate de procurorul Giancarlo Russo și efectuate de ofițerii de poliție judiciară de la poliția penitenciară. Astfel Picariello a fost identificat a fi presupusul responsabil al lipsurilor.

Sindicatul poliției penitenciare protestează: ”Deținuții străini să fie expulzați din Italia”

În mandat sunt menționate două episoade, dintre care unul în dauna unui întreprinzător din Cilento, Emanuele Zangari, care a denunțat anul trecut faptul că a intrat în penitenciar cu 1000 de euro, dar că a găsit apoi pe numele său numai 100. Descoperirea a fost făcută la momentul efectuării unei cereri pentru cumpărarea în închisoare de bunuri cu o valoare de 130 de euro, când de la birourile penitenciare l-au anunțat că nu deținea suma necesară.

Român de 30 de ani, mort de infarct în închisoare la Sassari

Si alți deținuți s-au plâns în ultimele luni de dispariția unor bani și obiecte din aur. Gardianului din Montoro îi este atribuit de anchetatori și un alt episod, acesta întâmplat în cursul acestui an, în care au dispărut câteva sute de euro a doi români, arestați cu acuzația că au comis un jaf. Agentul a respins toate acuzațiile, afirmând că nu a luat niciodată bani și că nu a falsificat niciun act.

Napoli, revolta deţinuţilor români: ”Stăm închiși în condiții inumane”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version