in

Român traficant de migranți în Italia, condamnat la 3 ani de închisoare și 50.000 de euro amendă

Autoritățile italiene au demarat o amplă acțiune de combatere a traficului de migranți, în urma căreia au fost arestate mai multe persoane. Printre ele, și un român, D.J.

În vârstă de 33 de ani, el a fost controlat polițiștii de frontieră din Gorizia pe 8 septembrie la punctul de trecere a frontierei Casa Rossa.

Era la volanul unui vehicul înmatriculat în Austria la bordul căruia se aflau și cinci cetățeni turci fără documente de identitate, potrivit friulioggi.it și newsromania.net.

După identificare și anchetă, bărbatul a fost închis în așteptarea procesului.

Marți, 15 septembrie, românul a fost judecat și condamnat de magistrații de la Tibunalul din Gorizia la trei ani și patru luni de închisoare și la o amendă de 50.000 de euro plus cheltuieli de judecată pentru favorizarea imigrației ilegale, dispunând și confiscarea vehiculului folosit pentru comiterea infracțiunii.

Activitatea de control a frontierei dintre Italia și Slovenia continuă și vizează în primul rând combaterea traficului de persoane de-a lungul așa-numitei rute balcanice.

Aceste controale au dus la arestarea mai multor călăuze, la sechestrarea vehiculelor utilizate de aceștia și a diverse sume de bani și au fost realizate și cu colaborarea celorlalte forțe de poliție și armată angajate în Operațiunea Strade Sicure.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Nicoleta Sima, o româncă din Italia care vinde cu mare succes produsele firmei sale: ”Cel mai frumos ar fi să reușesc să realizez proiectul și în România”

Băsescu: „Dacă pierde Nicuşor Dan, eu îl scot în şuturi pe Ludovic Orban de la Palatul Victoria”