in

Român ucis de un conațional într-o baracă la Roma. „I-am dat o lecţie”

Un cetăţean român de 50 de ani, Viorel Neacşa, a fost găsit în seara de 7 iulie lipsit de viaţă într-o baracă dintr-o tabără din zona La Storta, Roma.

Când au ajuns operatorii de la 118 în tabăra de barăci de pe via Montagnana nu au putut face altceva decât să-i constate decesul. La faţa locului au intervenit agenţii de la comisariatul Primavalle. Bărbatul a fost ucis de un conaţional pe timpul unei cerţi.

Agenţii de la comisariatul Primavalle l-au reţinut pentru omor pe Gigi Ştefu, de 39 de ani, şi acesta român.

Bărbatul de 39 de ani, care locuia în baraca din apropierea celei a victimei şi care imediat după crimă s-a ascuns în păduricea din apropiere, a fost găsit a doua zi în zona Olgiata.

Victima a fost lovită în cap cu o ţeavă din fier, care a fost ulterior găsită de investigatori. Pe ţeavă au fost găsite amprentele ucigaşului.

Încă nu este clar mobilul crimei. Ştefu s-ar fi lăudat unor amici: „I-am dat o lecţie”. Dar poate nu a intenţionat să ucidă şi când a aflat că celălalt era mort, a fugit.

„Da, mi-am omorât bunica: aveam nevoie de 50 de euro”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii şi Marele Război”-o expoziţie foto-documentară vizitată şi apreciată de „lumea bună” a oraşului Milano

Marinela Ardelean, zâna vinurilor româneşti: «Vreau să văd vinurile noastre în restaurante italiene»