in

Româncă implicată în spargerea casei vedetei TV din Italia Diletta Leotta. Valoarea loviturii a fost estimată la 150.000 de euro

O româncă de 28 de ani, acuzată că făcea parte dintr-o bandă de spărgători de locuinţe de lux, a fost arestată.  Suspecții, în total cinci, sunt bănuiți că ar fi dat mai multe spargeri în locuințe din zonele centrale din Milano, scrie affaritaliani.it.

Pe lista bandei se află şi lovitura de 150.000 de euro din 6 iunie 2020, când i-au spart casa prezentatoarei TV Diletta Leotta.

Românca şi o altă femeie, de naționalitate sârbă, în vârstă de 24 de ani, au avut rolul de a-i alerta pe spărgători, rămânând pe stradă și în contact telefonic permanent cu cei trei complici. Doi sârbi de 44 de ani și 24 de ani și un croat de 26 ani au intrat în apartament prin balcon, după ce au coborât de pe acoperiş.

Odată ajunși în interior, au furat tot ce au găsit de valoare: ceasuri scumpe, genți, bijuterii și bani. Valoarea loviturii a fost estimată la 150.000 de euro. Spargerea a fost surprinsă de camerele de supraveghere video din afara clădirii, iar anchetatorii i-au identificat astfel pe autorii furtului. Conform acestora, cei cinci sunt specializați în astfel de lovituri.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Salerno, a sechestrat și violat două femei mai multe zile: român de 36 de ani arestat

Italia, șofer român de TIR spulberat de tren, a coborât din cabină cu căștile de la telefonul mobil în urechi