Menu
in

Româncă de 32 de ani ucisă la Aosta, italian condamnat la închisoare pe viață

Româncă ucisă la Aosta, italianul auczat de moartea ei a fost condamnat la închisoare pe viață de Curtea cu Juri din Aosta.

Româncă ucisă la Aosta, condamnare pe viață

Curtea cu Juri din Aosta l-a condamnat pe Gabriel Falloni, în vârstă de 36 de ani, din Sorso (Sassari), la închisoare pe viață.

El a fost recunoscut vinovat de uciderea Elenei Raluca Serban, escortă de origine română ucisă la 32 de ani într-un apartament pe care îl închiriase în Aosta, anună ANSA.

Un raport psihiatric dispus de președintele Tribunalului, Eugenio Gramola, a constatat că inculpatul are discernământ, deși apărarea promova teza problemelor psihiatrice ale criminalului.

Ucigașul Ralucăi Șerban, judecat la Aosta, i s-a făcut rău când a văzut imagini cu tânăra înjunghiată

Dou circumstanțe agravante

Procurorul din Aosta a cerut închisoare pe viață, indicând două circumstanțe agravante. Falloni a avut antecedente specifice de violență sexuală și în seara zilei de 17 aprilie 2021, potrivit anchetatorilor, a ucis-o pe femeie pentru a nu fi denunțat, și după ce i-a furat 8 mii de euro (de unde și acuzația de „motive futile”).

Mai mult, el o înjunghiase în gât, deși era deja inconștientă după ce a sugrumat-o (de aici circumstanța agravantă contestată de „cruzime”).

Aosta, a fost arestat asasinul Elenei Șerban, românca de 32 de ani, înjunghiată în gât și lăsată să sângereze până la moarte

Apărarea a susținut lipsa de discernământ

Apărarea susținea un „defect parțial al minții” prin prezentarea unei expertize care descrie o incapacitate parțială de a înțelege și de a vrea.

Falloni le-a spus anchetatorilor că și-a strâns mâinile în jurul gâtului femeii după ce a fost batjocorit pentru disfuncția lui, după ce a plătit-o pentru actul sexual.

Înainte de a mărturisi, fusese încadrat de camerele din condominiu și de înregistrările telefonice. Poliția îl arestase la Nus (Aosta), unde locuia, după ce s-a întors din fuga de câteva zile la Genova. Alarma a fost dată de familia femeii, care nu a mai putut să o contacteze.

Apărarea va face recurs

„Aceasta este o sentință grea. Am sperat că vor cădea toate circumstanțele agravante. Vom vedea motivele și vom încerca să înţelegem. Vom face oricum recurs”. A spus acest lucru avocatul Marco Palmieri, apărătorul lui Gabriel Falloni, comentând pedeapsa cu închisoarea pe viață a clientului său.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 13 In medie: 3.7]
Exit mobile version