in

Șoc într-o localitate din Sardinia: o mamă și-a ucis fiica de 14 ani, apoi s-a aruncat de la etaj încercând să se sinucidă

ItaliaȘoc într-o localitate din Sardinia: o mamă și-a ucis fiica de 14 ani, apoi s-a aruncat de la etajul unu încercând să se sinucidă. S-a întâmplat sâmbătă după-amiază în Oristano, în cătunul Silì, situat în Sardinia. Femeia, Monica Vinci, în vârstă de 52 de ani, a fost salvată și transportată la spital cu elicopterul serviciului 118. Starea ei este foarte gravă, scrie ANSA.

Fetița, care se numea Chiara Carta, a fost găsită moartă de tatăl ei în baia casei sale.

Citiți și: Italia, moldoveancă de 32 de ani s-a aruncat în fața trenului, soțul acuzat de violență: ”Pumni și lovituri aproape zilnic”

Șoc într-o localitate din Sardinia: o mamă și-a ucis fiica de 14 ani

Niște trecători au fost cei care au observat trupul agonizant al femeii. În acel moment l-au alertat pe fostul soț al acesteia, care a intrat în casă și a făcut macabra descoperire: trupul fiicei sale se afla în baia casei, într-un lac de sânge.

Cadavrul adolescentei a fost găsit cu răni evidente de cuțit. Motivul crimei este momentan necunoscut. Se știe doar că femeia, care este despărțită, locuia împreună cu fiica sa într-un apartament de la etajul 1, de unde a sărit după ce și-a ucis fiica.

Se pare că femeia se despărțise de soțul ei, un ofițer de poliție locală. La fața locului au sosit oamenii poliției de stat și magistratul de serviciu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Liliana Feleagă, cunoscută în Italia ca Amira Hayes, a murit

Liliana, dansatoare româncă celebră în Italia, moare după o boală fulminantă. „A recidivat rapid”

romanca terorizata sot

Italia, româncă terorizată de fostul soț, i-a dat foc la mașină: ”Mi-e teamă că ne va ucide pe mine și pe fetița mea”