Menu
in

Soțul româncei dispărute în avalanșă: «M-a salvat durerea de cap a soției»

«Soția mea avea o durere de cap și îi trebuia un medicament care se afla în mașină. Astfel am ieșit din hotel și m-am dus la mașină. În timp ce mă întorceam către hotel am auzit scârțâituri și am văzut muntele prăbușindu-se pe clădire. M-a lovit și pe mine, dar parțial. Am văzut o mare parte din hotel acoperită de zăpadă», aceasta este mărturia tragică a lui Giampiero Parete, unul dintre supraviețuitorii avalanșei care a distrus în totalitate hotelul Rigopiano din localitatea Farindola, Abruzzo.

«Am încercat să intru – mai spune Parete – dar riscam să rămân blocat. M-am prins de ramura unui copac și am reușit să mă întorc la mașină. Apoi l-am întâlnit pe administratorul hotelului și împreună am dat alarma. Din interiorul hotelului nu se mai auzea niciun zgomot».

Bărbatul a fost transportat la un spital din Pescara, unde este internat la Reanimare și asistat de psihologi. Soția lui, Adriana, și cei doi copii se numără printre victimele avalanșei provocate de cutremur.

Adriana, infirmieră la Pescara, si cei doi copii, printre victimele avalanșei care a distrus hotelul din Abruzzo

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version