Menu
in

Supraveghere totală. Patrule cetățenești contra infractorilor la Bassano del Grappa. «Am auzit români vorbind de o spargere»

Cetățenii se organizează pentru apărare în mai multe cartiere din Bassano del Grappa, localitate din provincia Vicenza. Acum patrulele cetățenești sunt sprijinite de primărie, care vrea să extindă acest tip de control la cât mai multe cartiere. În 2017, supravegherea a avut loc experimental în trei cartiere: San Michele, San Vito și San Marco, cu rezultate bune. Proiectul „Zona sigură“ este sprijinit de consilierul pentru siguranță de la primărie, Angelo Vernillo, care a anunțat că vrea să convoace toti președinții de asociații de rezidenți din zonele unde va fi extins proiectul, pentru a le cere sprijinul. Practic, serviciul se bazează pe voluntari care raportează mișcările „suspecte” pe care le comunică la poliție și carabinieri. Adevărate „santinele”, cu ochii mereu vigilenți pentru a observa mașini și persoane suspecte.

„După ce am fost primii din provincie să ne gândim la acest proiect, intenționăm să îl extindem și la alte orașe”, confirmă consilierul pentru siguranță, Angelo Vernillo, pentru Il Giornale di Vicenza.

Colaborarea cu poliția și carabinierii este fundamentală. „Fiecare episod suspect trebuie evaluat cu cea mai mare atenție”, spune consilierul.

„Proiectul este foarte util – spune președintele cartierului San Marco, Maurizio Favero -. Am raportat în mod constant poliției episoade și mașini suspecte. Chiar eu, zilele trecute, am fost avertizat de un cetățean marocan că cineva se învârte în jurul mașinii mele. Apoi am informat poliția, care a intervenit imediat. Cazul a fost apoi rezolvat, descoperindu-se că era vorba de o persoană în stare de confuzie”.

De asemenea, în cartierul San Vito controlul a funcționat.

„Episodul cel mai frapant a avut loc atunci când un asistent medical, care a lucrat câțiva ani în România, a reușit să înțeleagă dialogul unor români într-un bar – afirmă președintele de cartier, Calmonte. Păreau să organizeze o spargere, așa că am alertat imediat poliția. Prin urmare, proiectul este foarte util”.

Fără o rețea de supraveghere video extinsă, este dificil să se verifice la timp toate semnalările, de aceea ar fi nevoie de camere video. «Camerele video sunt fundamentale – subliniază Calmonte -. Am depus deja o cerere pentru instalarea a cel puțin trei „. Același lucru este valabil și pentru San Marco. „Suntem complet fără camere – încheie Favero – care ar servi mai ales pentru zona centrală a districtului”.

Tagliacozzo, afișe cu trei hoți români: «Bastarzilor, nu veți avea pace»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version