in

Transporta medicamente în Italia, șofer român, accidentat grav după un impact frontal cu un alt camion

Un șofer român care transporta medicamente, în Italia, a fost strivit în cabina lovită frontal de un TIR. Medicii sunt extrem de rezervați în ceea ce privește șansele lui de supraviețuire.

Un tânăr șofer român în vârstă de 28 de ani, care transporta medicamente în Italia, cu camionul, a fost victima unui teribil accident în localitatea Ariano nel Polesine, din provincia Rovigo (Veneto). Camionul condus de român s-a lovit frontal de un TIR care venea din sens opus.

Accidentul s-a produs în jurul orei 22:40 din seara zile de miercuri, 1 aprilie, când șoferul român se afla la volanul camionului în zona Piano di Riva din Ariano, relatează presa locală italiană, citată de observator.tv. Din motive care sunt încă în curs de investigare, românul a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, direct în TIR-ul care circula regulamentar.

Impactul a fost atât de puternic, încât cabina camionului a fost deformată complet. Echipele de descarcerare ale pompierilor care au sosit în scurt timp la fața locului au fost nevoite să folosească ciocane și foarfece pneumatice pentru a-l scoate pe tânărul român dintre fiare.

Odată extras din cabina camionului, operație care a durat circa două ore și jumătate, șoferul a fost transportat de urgență la spitalul din Rovigo, unde medicii s-au declarat rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.

Șoferul italian de pe TIR, un cetățean italian în vârstă de 40 de ani și originar din Castelnovo Bariano a fost transportat de asemenea cu ambulanța la spital, dar cu răni mult mai ușoare, precizează sursa citată.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Bomba care stă să explodeze la Ţăndărei: ritm alarmant de creştere a deceselor şi infectărilor

Alarma guvernatorului Lombardiei, Attilio Fontana: „Pregătiți-vă pentru un posibil nou val în octombrie”