Menu
in

”Un miracol!”. Copilul unor români din Cremona a căzut de la etajul doi, a scăpat doar cu niște zgârieturi minore

Un copil de doi ani, al unei familii de români din Cremona, a scăpat ca prin miracol, doar cu câteva zgârieturi, după ce a căzut de la etajul doi al clădirii unde locuia. Copilașul nu a fost supravegheat de părinți. Incidentul s-a petrecut ieri după-amiază.

Băiețelul de doi ani a căzut de la etajul al doilea al clădirii, pe Via Caudana, din Cremona. Micuțul a suferit doar vânătăi minore. Totul s-a întâmplat în jurul orei 18:00.

A scăpat de sub controlul părinților și s-a urcat pe un dulap, până când a ajuns pe fereastră. Și, după ce s-a întins prea mult, și-a pierdut echilibrul și a căzut în gol. Un zbor de la etajul al doilea, care ar fi putut avea consecințe tragice. În schimb, copilul de naționalitate română, în vârstă de 2 ani, a scăpat doar cu vânătăi minore. ”Un miracol”, a scris presa italiană.

Copilul a fost transportat la spitalul din Cremona pentru investigații. La fața locului, în afara medicilor de pe ambulanță, a venit și o patrulă a carabinierilor pentru a stabili răspunderea părinților sau a altor persoane care ar fi trebuit să supravegheze copilul.

Înscrie-te pa pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version