in

Vicenza/ O mamă disperată şi-a dat foc de dorul copiilor rămaşi în ţară

O româncă, mama a doi copii lăsaţi în România cu tatăl lor, a încercat să-şi ia viaţa, la începutul lunii noiembrie, în parcul Campo Marzo din Vicenza (regiunea Veneto). Femeia şi-a înfăşurat corpul într-o eşarfă îmbibată de alcool, apoi şi-a dat foc.

Potrivit “Il Giornale di Vicenza”, femeia, care a fost salvată de nişte trecători, care au chemat salvarea, a reuşit să spună care este motivul gestului ei disperat: fostul soţ nu o lasă să-şi vadă fiii.

Anchetatorii care au vorbit cu românca, pe patul de spital, au aflat că femeia venise în Italia acum câţiva ani, ca să-şi ajute familia, care se confrunta cu mari greutăţi economice. Ajunsă în Italia, şi-a găsit de muncă la Padova, ca menajeră, cu acte în regulă. Soţul a rămas în ţară, să aibă grijă de cei doi copii- o fată de 12 ani şi un băieţel.

Venită să-şi petreacă vacanţa de vară în România, femeia a descoperit că bărbatul trăia cu o altă femeie şi depusese deja cerere de divorţ la tribunal. Mai mult, fostul soţ a solicitat şi a obţinut costodia fiilor, motivând că românca se prostitua în Italia. Judecătorii au decis ca mama să-şi poată vedea copiii o dată pe săptămână- prea puţin pentru femeie, care nu-i văzuse timp de ani de zile. Mai mult, românca a povestit anchetatorilor că fostul soţ a reuşit să-i convingă pe copii că ea nu este o mamă bună, şi i-a îndepărtat şi mai mult.

Situaţia tensionată din familie ar fi adus-o pe româncă la disperare: în urmă câteva zile, s-ar fi întors în Italia, cu puţinii bani pe care îi mai avea şi a început să bea, de dorul copiilor. Iar disperarea ar fi devenit atât de mare, încât femeia a decis să-şi pună capăt zilelor. Şi-a dat foc într-o după-amiază, într-un parc, ascunsă de privirile trecătorilor. Totuşi, spre norocul româncei, câteva persoane au auzit ţipetele ei după ce şi-a dat foc, şi au chemat salvarea.

Românca se află acum în spital, cu arsuri de gradul I şi II, mai ales pe faţă şi gât şi este supravegheată de un medic psiholog.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Giorgio Napolitano: „Imigranţii, energia vitală de care are nevoie Italia”

Cărţi din Botoşani pentru elevii români din Guidonia