in

Zdrobit mortal între două camioane la locul de muncă

Un grav accident de muncă a avut loc la Origgio (Varese), în seara zilei de vineri, 29 iunie. Un camionagiu român de 55 de ani, Alexandru Voicu, a fost zdrobit între două tiruri, în depozitul unui supermarket din zonă.

Potrivit reconstrucţiei anchetatorilor, în jurul orei 22,30, bărbatul, care lucra ca şofer, a fost zdrobit în timp ce monta o remorcă de mari dimensiuni, lângă depozitul “Bennet” din localitatea Origgio. Era vorba despre o manevră pe care o făcea de nenumărate ori şi cu care ere cu siguranţă obişnuit.

La faţa locului au intervenit imediat salvatorii de la 118 care i-au acordat primul ajutor, apoi l-au transportat la spitalul Niguarda din Milano. Bărbatul avea leziuni interne grave, iar medicii au fost nevoiţi să-l stabilizeze timp de o oră la locul accidentului, înainte de a-l putea transporta la spitalul din Milano.

Pe 2 iulie, după 40 de ore de agonie, Voicu a murit la spital. Era angajat la o firmă de transporturi din provincia Bergamo.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Viceprimarul Gentilini: „Etnii criminaloide bântuie în Italia”

Metoda “Loverboy”: cum ajungi din fată cuminte prostituată în Spania sau Italia