in

Viceprimarul Gentilini: „Etnii criminaloide bântuie în Italia”

Giancarlo Gentilini (Lega Nord), viceprimarul din Treviso, cel care vroia să îmbrace imigranţii „în iepuri pentru a face poc-poc cu puşca” vrea să fie din nou primar al localităţii Treviso.

A anunţat că va candida la alegerile din 2013 la conducerea unei liste civice, cu sau fără susţinerea Lega Nord. Campania electorală a început şi este deja rasistă. Oaspete al transmisiunii radiofonice La Zanzara de pe Radio 24, „şeriful” a spus că „pentru conducerea unui oraş trebuie să ai pumnul de fier sub o mănuşă de catifea, însă pe dedesubt cu vârfuri de oţel”.

Împotriva cui îl veţi folosi? „Gata cu blândeţea, s-a sfârşit perioada toleranţei pentru etniile criminale şi criminaloide care bântuie prin ţară”, a explicat Gentilini.

Acum două săptămâni, oficiind o căsătorie la Primărie, Gentilini spusese: „Când am fost primar am făcut să se refacă zidurile oraşelor. Trebuie să protejeze specia noastră de toate îngălbenirile şi înnegririle care ne ameninţă”. Cuvinte relatate presei de unul dintre oaspeţii ceremoniei.

La Radio 24 a revenit asupra subiectului, amintind că „atunci când oficiez o căsătorie le spun tuturor soţilor că am nevoie de copii din rasa mea pentru că sunt convins că numai cetăţenii mei sunt în măsură să ducă mai departe idealurile poporului nostru, ceilalţi au alte civilizaţii. Vor fi necesare secole până să se poată integra”.

Gentilini este faimos pentru declaraţiile sale xenofobe, homofobe, anti- meridionale şi contra demnităţii femeii. Iată câteva exemple de declaraţii xenofobe: „Eu i-aş înregistra pe imigranţi unul câte unul. Din păcate legea nu ne permite. Eroare: ei aduc toate tipurile de boli: Tbc, Sida, râie, hepatită…”

„Vreau revoluţie contra taberelor de nomazi şi de ţigani. Eu am distrus două la Treviso. Şi acum nu mai e niciuna. Vreau să elimin copiii care merg să fure de la bătrâni. Dacă Maroni a spus toleranţă zero, eu vreau toleranţă dublu zero.”

Vorbind despre „extracomunitarii pierdevară”, a spus: „Ar trebui să-i îmbrăcăm în iepuri pentru a face poc poc cu puştile.” „Ar trebui să tragem asupra barcilor de cauciuc şi a căruţelor mării, logic, nu când sunt încă pline de clandestini, dar asupra conducătorilor bărcilor, chiar cu bazooka, bărcile trebuie distruse, trăgând la înălţimea omului.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

FOTO Top 10 cele mai frumoase vedete din România

Zdrobit mortal între două camioane la locul de muncă