Menu
in

500 de români în insula Malta. Preotul slujește într-o biserică construită în 1592

Românii din Malta au propria biserică: din 2013, acolo s-a înființat parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, păstorită de părintele Ioan Iftimia. Malta, cu o suprafață de 316 kmp, se află la 93 de km sud de Sicilia. Este unul dintre cele mai mici și cele mai populate state din lume. Românii nu puteau lipsi de pe insulă. Potrivit părintelui Iftimia, acolo trăesc circa 500 de români. I-am adresat părintelui paroh din Malta mai multe întrebări despre viața bisericii și a românilor de acolo.

Când au fost puse bazele Parohiei Ortodoxe din Malta? Cam câţi români sunt stabiliţi acolo?

«Parohia cu hramul “Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” (Malta) a luat ființă legal pe data de 7 aprilie 2014, cu binecuvântarea Înalt-Preasfințitului Siluan, Episcopul Italiei și Maltei.

Activitatea propriu-zisă în parohie a început în perioada sărbătorii Nașterii Domnului în anul 2013, când împreuna cu familia (prezbitra Alexandra și băiețelul Alexandru, care avea pe atunci 1 an) am ales, cu Binecuvântarea Înalt-Preasfințitului Siluan, să venim pe Insulă pentru două săptămâni, pentru a oficia pentru prima dată, pentru Comunitatea Ortodocșilor din Malta, Slujbele Sfintelor Sărbători de Crăciun și Bobotează. În luna aprilie 2014, eu mă întorc în Malta, iar reîntregirea familiei are loc în luna iulie. Pe atunci, locuiam în Italia.

Încep misiunea pastorală și misionară într-o Biserică Catolică (Biserica San Nicolas-Valletta) pe care eram nevoiţi să o împărţim cu Comunitatea Sârbă. Pentru prima dată, se săvârșesc Slujbele din perioada Pascală, acestea aducând bucurie în sufletele credincioșilor români, moldoveni, greci și ruși.

În prezent, cu ajutorul Domnului şi bunăvoinţa Arhiepiscopului catolic Charles Scicluna, am obţinut, cu contract de acomodare o Biserică pe care o folosim doar noi (Biserica St. Rocco – Valletta). Biserica a fost construită în anul 1592 în memoria victimelor din perioada ciumei. În anul 1681 a fost refăcută, ca arhitectură de către Lorenzo Gaffa (renumit sculptor în piatră, maltez). Biserica are faţada de 12 metri, lungimea de 22 metri şi are 3 Altare.

În ceea ce priveşte numărul de români stabiliţi pe Insulă, nu avem date concrete. Ambasada Română din Italia ne-a transmis că au în baza de date, 300 de români. Din estimările noastre, sunt în jur de 500 de români rezidenţi, plus cei care vin să lucreze în turism, doar pe timp de vară.»

Românii din Malta ce meserii practică? Cum simțiți și vedeți realizările, împlinirile sau neîmplinirile lor?

«Ca meserii, majoritatea românilor lucrează în turism (ospătari, bucătari, barmani, curaţenie), domeniul IT (vin cu contracte din România) şi construcţii.

Majoritatea sunt familişti, cu cel puţin un copil şi s-au stabilit definitiv în Malta. Aceasta şi datorită faptului că multe românce sunt căsătorite cu cetăţeni maltezi.

Observ, şi mă bucur în acelaşi timp, că datorită faptului că au un loc unde să se întâlnească şi să participe la Sfintele Slujbe, mulţi dintre ei au închegat prietenii. Se ajută reciproc cu copii, ies la diferite evenimente impreună cu familiile. Lucru de care duceau lipsă înainte de venirea noastră în Malta.»

Mai exista ortodocși pe insulă? Faceți slujba în limba română, aveți ore de catehism?

«Alături de Comunitatea noastră, mai există o numeroasă Comunitate de sârbi, ruşi şi greci, de asemena ortodocşi, care uneori ni se alătură la Sf. Liturghie pentru că nu au Preot stabilit în Malta, ci vine doar de sărbătorile importante.

Slujba se oficiază doar în limba română, dar intenţionez, pe viitor să încep să slujesc şi în limba engleză, care este a doua limbă oficială a Maltei, după limba malteză.

Ore de catehism se fac, în fiecare vineri seara.»

Ce planuri aveți în continuare?

«Ca planuri de viitor, dorim să realizăm Catapeteasma Bisericii care va trebui să fie în stil baroc, pentru a merge pe aceeşi arhitectură cu cea a Bisericilor Malteze (condiţie pusă de Arhiepiscopia Maltei).»

Crina Suceveanu


 

Părintele Ioan Iftimia ne recomandă vizitarea unor vestigii extrem de importante pentrru creștini, care se află în Malta.

Locuri de vizitat în Malta: Catacombele Sf.Ap.Pavel

În anul 58, Sfântul Apostol Pavel este prins de iudei în Templul din Ierusalim şi este închis în Cezareea timp de 2 ani. În anul 60 este trimis la Roma ca să fie judecat de Cezarul, dar corabia în care se aflau 276 de oameni a naufragiat pe insula Malta, unde au fost nevoiţi să rămână timp de 3 luni, pentru că era iarnă (insula Malta este situată în Marea Mediterană, în sudul insulei Sicilia).

Aceste evenimente ne sunt povestite în Faptele Apostolilor, în capitolul 28 (Sfântul Pavel era însoţit de Sfântul Apostol Luca, cel care povesteşte toate aceste întâmplări). Aflăm că Pavel a săsârşit mai multe minuni înaintea locuitorilor de pe insulă (fiind muşcat de o vipera, el a aruncat-o în foc şi nu a păţit nimic), drept pentru care aceştia îl considerau un zeu. Tot din cartea Faptelor aflăm că Pavel l-a vindecat de friguri şi dizenterie pe tatăl lui Publius, căpetenia insulei, care mai târziu a devenit primul Arhipiscop creştin de pe Insulă.

Există o Icoană care reuneşte moaştele tuturor Sfinţilor, care se gaseşte la Seminarul Teologic din Malta şi pe care am avut bucuria să o avem printre noi de Hramul Parohiei în acest an.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate cele petrecute în aceşti 2 ani şi mulţumim Ps. Siluan pentru tot sprijinul şi încrederea acordată!

Pr. Paroh IOAN IFTIMIA

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]
Exit mobile version