in

Alegeri 2011/ Mini-interviu Gabriel Pirjolea, primul posibil candidat

Politicienii italieni au început deja vânătoarea de voturi româneşti, în vederea alegerilor administrative. La Riano, localitate la 15 km lângă Roma, o coaliţie de stânga formată din grupările: “Italia dei Valori”, “Stânga Ecologică şi Libertate” şi “Federaţia de stânga”, a anunţat deja că in campania electorală vor fi distribuite materiale în limba română. Mai mult, cotidianul “Corriere della Sera” a publicat unul din fluturaşii distribuiţi comunităţii de conaţionali, anunţând că la Riano unul din candidaţii coaliţiei de stânga va fi român. In ziar este publicată, de asemenea, şi fotografia viitorului candidat român al coaliţiei, fără însă a-i dezvălui identitatea.

Fotografia publicată de “Corriere” este a lui Gabriel Pirjolea, cunoscut membru al comunităţii, el fiind liderul şi coregraful grupul folcloric “Dor Călător” şi vice preşedintele asociaţiei “Spirit Românesc”. Românii îl cunosc bine pe Gabriel Pirjolea: la festivalul românesc din localitate, organizat de asociaţia pe care o conduce, participă sute de români din toată zona Rignano Flaminio.

L-am contactat pe Gabriel Pirjolea, pentru a afla dacă intenţionează să candideze pentru un loc de consilier, pe listele coaliţiei “IDV-SEL-FS”.

“Da, mi s-a propus să candidez, dar încă nu am decis dacă să accept sau nu. Nu pot să nu văd că numai acum, înainte de alegeri, politicienii încep să se intereseze de comunitatea noastră. Oricum, e un semnal pozitiv, mai ales că mass media din Peninsulă a acordat un spaţiu important campaniei în limba română de la Riano”.


Dacă va accepta propunerea, ce îşi propune să realizeze pentru românii din Riano?

“In primul rând, susţin înfiinţarea unui birou dedicat comunităţii, unde românii pot obţine informaţiile de care au nevoie.  Concetăţenii noştri, trebuie să o recunoaştem, sunt foarte prost informaţi, de aceea nu îşi cunosc aproape deloc drepturile. Apoi, un alt lucru pe care îl voi susţine, este ca să continue festivalul pe care îl organizăm an de an, la Rignano Flaminio.”

Românii trebuie să se înscrie pe listele electorale suplimentare, pentru a vota. Câţi români s-au înscris deja?


Primăria încă nu s-a organizat în acest sens, aşteptăm să fie stabilite datele cu privire la votare. La Riano trăiesc 1404 români cu reşedinţă. Dar numărul lor este mult mai consistent: peste 2000 de conaţionali. Cea mai mare parte nu s-a înscris la Evidenţa Populaţiei, pentru că este greu să obţii un contract de închiriere sau să dovedeşti că ai un loc de muncă, mulţi dintre români muncind la negru.
Majoriateta românilor din Italia ar vota mai degrabă un partid de dreapta, conform unui sondaj realizat anul trecut la Milano. Câte voturi credeţi că veţi obţine, candidând pe o listă de stânga?
In ultimii ani, la Riano am avut un primar şi un consiliu de dreapta. Acum, partidele de stânga sunt mai deschise străinilor. Dar, din câte am înţeles, politicienii de dreapta au promis şi ei că vor candida un român.”

Miruna Căjvăneanu
m.cajvaneanu(at)stranieriinitalia.it

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Taranto/Bătaie între români pentru un loc de cerşit

Zborurile Torino Romania- suspendate