in

Alexandra Agiurgiuculesei, românca din naționala Italiei la gimnastică ritmică: «În România viața era dificilă, salariile mici»

”De la copilăria dificilă din România, la sosirea în Italia pentru a fi alături de tatăl ei, pe care aproape nu și-l mai amintea, de la primul antrenament cu șosete speciale, la primul coleg de bancă care o ajuta să învețe noua limbă, italiana: gimnasta italiană e pregătită pentru campionatele mondiale de gimnastică ritmică de la Sofia”, așa începe interviul pe care revista Vanityfair l-a luat gimnastei de origine română Alexandra Agiurgiuculesei, sportivă care reprezintă de ceva timp și va reprezenta Italia în concursurile mondiale mari de gimnastică ritmică.

”Alexandra Agiurgiuculesei are un nume greu de pronunțat – scrie jurnalistul Nicola Bambini de la VanityFair – e un fel de ”sciolilingua”. E un nume care îți rămâne în cap chiar dacă e greu de pronunțat și îți trebuie antrenament. Speranța pentru sportul italian este însă de a fi tot mai des pronunțat, ținând cont că gimnasta de 17 ani (va împlini 18 în luna ianuarie) e una dintre cele mai mari speranțe ale gimnasticii italiene.”

”Mi-am descoperit talentul aproape întâmplător. Încă îmi amintesc prima zi în care am intrat în sala de antrenament, era un frig teribil”, a declarat sportiva în interviul dat puțin înainte de plecare spre campionatele mondiale de la Sofia, care au loc între 10 și 16 septembrie.

”În acea zi de după amiază nu m-am prezentat cu echipamentul corespunzător. Aveam un fel de ciorapi groși, am făcut oricum exerciții pe care alte fete, care se antrenau de câteva luni, nu reușeau să le facă”, a mai declarat ea.

Deci, a fost un fel de dragoste la prima vedere?

”Îmi ieșea totul foarte ușor, executam exercițiile foarte natural. Mi-au spus imediat că am calități rare, dar nici eu, nici mama nu am crezut.”

Dar cu toate astea ai urmat drumul către gimnastica de performanță. Cui îi mulțumești? Datorită cui?

”Unei fete pe care am cunoscut-o chiar în prima zi la antrenament. Ea m-a învățat primele secrete și am rămas și până în ziua de azi prietene. Bineînțeles că meritul a fost și al antrenorului, pe care eu l-am considerat al doilea tată”

Îți era necesară o figură paternă?

”De când m-am născut, tatăl meu adevărat a muncit în Italia, la o fabrică de mobilă. Îl vedeam doar la anumite sărbători, dar uneori treceau ani întregi până să-l văd din nou. La un moment dat nici nu mi-l mai aminteam!”

Ai suferit din cauza asta?

”E normal, dar era doar o lipsa fizică. În România, viața era dificilă, salariile mici: mulțumită banilor pe care tatăl meu ni-i trimitea din Italia eu am putut să continui antrenamentele de gimnastică. Deci, în realitate era prezent.”

Apoi, la un moment dat ai ajuns alături de el, în Italia.

”În realitate, mama mea și frații mei au plecat primii. Eu, între 8 și 10 ani am rămas singură în România, deoarece eram deja în Națională. Locuiam împreună cu buncicii mei.”

Decizia de a schimba Naționala a fost dificilă?

”Italia mi-a plăcut dintotdeauna, simțeam mereu că am o legătură puternică cu ea. Apoi, am înțeles că dacă mă transfer, voi crește ca atlet, voi deveni mai bună”

Care e prima amintire despre Italia?

”Pare banal, dar m-am îndrăgostit imediat de pizza. Ce mâncam în România era total diferit”

Deci, a fost ușor să te obișnuiești

”Nu chiar așa: eram o fetiță timidă căreia nu-i plăcea să comunice foarte mult. Apoi, după ce am ajuns în Italia, nu am locuit imediat cu părinții mei în veneto, ci am rămas pentru 4 ani la Udine, locuind în casa antrenoarei mele, Spela Dragas”

Cu noua limbă ai avut probleme?

”Am avut noroc că în clasa mea, în scoala gimnazială, aveam un coleg care știa să vorbească româna. El m-a ajutat foarte mult.”

Gimnastica începe de la o vârstă fragedă, în adolescență ai simțit că lipsește ceva?

Dintotdeauna am avut puterea să spun nu când prietenii mă invitau la cinema sau să petrecem undeva seara. Puțin îmi pare rău, dar sacrificiile mele pot spune că mi-au adus multe satisfacții pe plan sportiv.”

Așadar, nu te-ai gândit niciodată să renunți.

”Niciodată, deoarece mingea, cercul, banda sau popicele …în general sportul meu e cu adevărat divers. Înaintea unor competiții, când ești foarte obosită, mai apar tot felul de gânduri. Dar sunt obișnuită să intru pe covor și să elimin gândurile negative.”

Ce raport are cu echipamentul specific, cu ținuta, sunt foarte importante în acest sport?

”În gimnastică e neapărat nevoie să fii frumos în toate sensurile, altfel de dificil. Eu îmi aleg echipamentul în funcție de muzică, de culorile pe care trebuie să le combin. Cel mai mult îmi plac tinutele pe care le folosesc cu mingea, sunt mai elegante”

Deci, mai reușești să ai timp liber și pentru tine?

”După timpul petrecut la școală și sala de antrenament îmi rămâne foarte puțin, mai ales  în apropierea marilor evenimente sportive. De exemplu, acum, înaintea campionatelor mondiale din Bulgaria, m-am antrenat și câte 10 ore pe zi.

Nadia Italiei e româncă: Alexandra Agiurgiuculese, născută la Iași, cea mai bună gimnastă din Peninsulă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

PSD cere anchetă despre mitingul diasporei: ”Cine a plătit şi cu ce scop real s-a urmărit provocarea unei reacţii emoţionale”

Tezaur de milioane, descoperit la Como: monede de aur din ultima epocă a Imperiului roman, găsite în interiorul unei amfore