in

Ambasadoarea Dana Constantinescu, întâlnire cu un „medic italian cu suflet de român”

Miercuri, 19 februarie, Ambasadorul Dana Constantinescu a efectuat o vizită la Spitalul Agostino Gemelli din Roma, unde s-a întâlnit cu un medic italian cu suflet de român – doctorul Massimo Liberatori.

Acesta este promotorul programului Ragazzi in gamba care a luat fiinţă în 2004 la iniţiativa Asociaţiei Universitare pentru Cooperare Internaţionala a Universităţii Catolice “Sacro Cuore” şi a Episcopiei Ortodoxe Române din Italia. Proiectul, care vizeaza îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabiliăţi motorii survenite în urma unor amputărilor suferite în Romania şi promovează reintegrarea lor ulterioară, a asistat de la înfiinţare un număr de 103 persoane.

De asemenea, doctorul Liberatori este cunoscut pentru atenţia particulară acordată pacienţilor români care sunt trataţi la Spitalul Gemelli.

În plan sportiv, doctorul Massimo Liberatori coordonează un grup de atleţi români amatori care participă constant la evenimentele publice cu caracter sportiv organizate la Roma. Cel mai cunoscut dintre acestea este crosul Susan G. Komen Italia, organizat pentru conştientizarea şi combaterea riscurilor asociate cancerului de sân la femei.

În afara preocuparilor profesionale, doctorul Massimo Liberatori este un adevărat prieten al României, fiind pasionat de cultura şi societatea românească.

Gazeta Românească a publicat mai demult un articol intitulat Massimo Liberatori, un doctor italian cu suflet de român.



„Am trăit la Roma emoții autentice” – Ambasadoarea României, bilanț de sfârșit de an

Ambasadoarea Dana Constantinescu, vizită la Institutului Naţional de Fizică Nucleară de la Frascati

Ambasadoarea Dana Constantinescu s-a întâlnit cu românii din Perugia, viitoarea Capitală Culturală Europeană

Ambasadoarea României s-a întâlnit cu autoritățile și românii din Catania

Ambasadoarea Dana Constantinescu l-a întâlnit pe primarul Romei, Ignazio Marino, îmbrăcată în ie tradițională românească

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Așa demonstrează unii că sunt barbați: Campioni la bătutul nevestei

Ministrul Cristian David la Forumul Crans Montana: ”Suntem obligați să asigurăm românilor din străinătate imagine favorabilă și protecție”