in

Bogdan Neagu, afacere de succes cu 20 de angajaţi: “Nimeni nu mi-a dăruit nimic în viaţă”

Bogdan Neagu, de 27 de ani, este patronul unui disco-pub, al unui restaurant şi al unui magazin de specialităţi româneşti, între Fiumicino şi Ostia. Doarme patru ore pe noapte şi pentru muncă nu merge în vacanţă din 2007. Soţia lui, Mihaela tânjeşte după un weekend romantic la Paris, însă el până acum a refuzat-o  mereu. Acum că există şi micuţa Ştefania, de 15 luni, poate mai devreme sau mai târziu va ceda.

Patron în pantaloni scurţi şi şlapi

La Isola Sacra, între Ostia şi Fiumicino, de-a lungul unei străzi care duce drept la aeroport, românii din Roma care s-au săturat de paste şi pizza pot regăsi gusturile bucătăriei lor tradiţionale: mici, sărmăluţe, ciorbă de burtă. Şi mai mult: salamuri, ardei iuţi, specialităţi precum ceafa afumată şi semipreparate care vin tocmai din Carpaţi.

„Vin aici pentru că produsele sunt ca acelea pe care le mănâncă în patrie”, spune Bogdan Neagu, un tânăr de 27 de ani cu înălţimea de 1,90 metri. Proprietarul este el, chiar dacă după îmbrăcăminte n-ai spune: poartă un tricou, pantaloni scurţi şi şlapi şi mai degrabă pare un turist care se întoarce de la plajă decât un proprietar de restaurant.

“Bogdan style”

„Unii clienţi care nu mă cunosc se miră de cum sunt îmbrăcat, dar sunt un tip informal: este Bogdan style”, zâmbeşte. Indică amestecul de mâncăruri care decorează restaurantul: „Mici, sărmăluţe, ciorbă de burtă. Clienţii mei vin la restaurantul meu pentru că sunt produse ca acelea pe care le mănâncă în România”.

Scaune de curte regală alături de tejghele spartane din lemn, rame aurite pe pereţi şi separeu cu model leopard care duce spre toaletă, decoraţiuni interioare uşor kitsch şi gigantul leu de la intrare, adus din Egipt. „Şi acestea toate sunt Bogdan style”, afirmă cu mândrie. Înainte de a veni să se aşeze pentru interviu s-a dus să salute toate persoanele de la mese, ca şi când ar vrea să se informeze dacă găsesc mâncare pe placul lor. Un fel de mare familie, unde toţi se cunosc şi se recunosc.

Prima lecţie: “Trebuie să vorbeşti cu clienţii, chair dacă nu ai chef”

Şi aici Bogdan ne spune prima lecţie învăţată în mod empiric de-a lungul anilor: „Trebuie să vorbeşti cu clienţii, mereu, chiar şi dacă nu ai chef: relaţiile personale sunt totul şi apoi mulţi vin să mănânce aici şi pentru a mă întâlni, pentru că de acum suntem, cum se spune, prieteni”.

“Hanul Românesc”- “o bucată de România”

Adevărata esenţă a restaurantului Hanul Românesc şi a diferitelor activităţi ale lui Bogdan gravitează în jurul unui concept unic: recrearea la Roma a unei bucăţi de patrie. Nu un mod de a te izola şi a fugi de integrare, pe care toţi o trăiesc pe timpul săptămânii, ci o mică lume în care să te întâlneşti pentru a avea un punct de referinţă şi în imensa comunitate românească, compusă din mii de persoane.

O minoritate atât de relevantă  din punct de vedere numeric încât riscă să fie prea împrăştiată. Iată atunci sensul unui restaurant cu bucătărie tradiţională şi a unei măcelării care vinde produse tipice ca cea pe care a deschis-o Bogdan la Ostia. Mişcându-se într-un asemenea orizont, este evident că relaţiile personale joacă un rol fundamental: „Deschisesem un alt restaurant la Roma pe via Giolitti însă a trebuit să-l cedez după şase luni pentru că nu reuşeam să-i fac faţă: dacă mă duceam acolo, lumea nu mă găsea aici şi pierdeam clienţi; dacă rămâneam aici, nu puteam urmări mersul localului”.

A studia ingineria economică la Iaşi

Faptul că acesta ar trebui să fie destinul său nu era scris niciunde, totuşi. O debarcare, cum deseori se întâmplă în viaţă, întru totul fortuită. Cu o călătorie începută, destul de ciudat, la o discotecă din Acilia.

„Studiam ingineria economică la Iaşi, dar nu aveam destui bani şi astfel în 2003, la 19 ani, am venit în Italia, unde era unchiul meu. Am început să lucrez la o firmă de mobilier din Pavona şi după şase luni am devenit şef de magazie. Nu beam, nu fumam, nu aveam o prietenă: practic nu aveam cheltuieli. Doar mâncam şi dormeam şi am început să pun deoparte ceva bani. Vroiam să fac ceva, să obţin ceea ce nu putusem să am, chiar dacă încă nu aveam idei foarte clare”.

Serate în discotecă

Ajutat şi de statura sa, Bogdan, care în România a practicat kickboxing, la final de săptămână se ducea să lucreze ca bodyguard în câteva localuri şi a început să se facă cunoscut. „La acea vreme nu erau foarte multe locuri pentru români, numai ceva baruri la Ostia şi atunci am început să organizez serate într-un restaurant din Acilia: karaoke, muzici tradiţionale, petreceri tematice... în fiecare sâmbătă numărul oamenilor creştea, astfel că la un anumit moment mi-am spus: „Dar decât să fac să câştige alţii, nu pot să fac de unul singur acest lucru?””.

Rezultatul este înfiinţarea discotecii Faraon, un fost pub care curând devine un punct de referinţă pentru românii din zonă. „Acum a devenit un punct de întâlnire pentru comunitate unde unii chiar îşi pot găsi de lucru”. „Meniul” oferit este în mare cel omologat la Acilia, cu petreceri tematice sâmbăta şi serate pentru femei duminica. Pentru a îmbogăţi oferta, Bogdan aduce uneori chiar şi Dj şi cântăreţi direct din Bucureşti. Însă lucrurile nu merg mereu bine. „Faptul de a fi un local al unui român frecventat aproape în exclusivitate de români a atras multe controale, astfel că chiar mi-au închis localul de două ori: o dată pentru că au găsit un adolescent care fuma, a doua oară din cauza unei încăierări în afară. Am comis greşeli, dar nimeni nu se naşte învăţat şi cu timpul am înţeles cum se face această meserie. Astăzi sunt mult mai atent şi până şi poliţia a înţeles până la urmă că este un loc liniştit, frecventat de oameni care munceasc toată săptămâna şi care doar vor să se distreze”.

“Am în inimă toate locarurile mele”

Un rezultat care este şi meritul eforturilor de a se dovedi a fi în afara oricărei suspiciuni. După ceva timp, de fapt, Bogdan l-a întâlnit în restaurant pe poliţistul care i-a închis localul. În loc să se prefacă că nu-l vede, s-a dus să-l salute şi s-a oprit la vorbă cu el. „La început m-a privit puţin ciudat pentru că nu înţelegea de ce vroiam să-i vorbesc. Credea că am resentimente, însă i-am explicat că eram acolo tocmai pentru a-i arăta că nu aveam nimic personal cu el”. Afacerile au mers bine şi după câţiva ani Bogdan s-a extins şi la o clădire adiacentă, ocupată de o societate de catering care lucra pentru aeroport. A renovat-o în totalitate şi a transformat-o în restaurant.

Înainte să o iau era o dărăpănătură, eu am făcut-o să renască şi acum îmi dau seama că şi dacă aş vrea nu aş putea niciodată să o părăsesc pentru că m- am ataşat prea mult. Am în inimă toate localurile mele”.

20 de angajaţi

În total Bogdan dă de lucru la douăzeci de persoane: două în măcelărie, cinci în restaurant şi treisprezece în discotecă: paznici, ospătari, barmani şi dj. Activităţi care necesită o mulţime de angajamente care, după cum este uşor de imaginat, îi lasă puţin timp la dispoziţie. „Mă duc la culcare la 3 şi mă trezesc în fiecare zi la 7. La sfârşit de săptămână dorm şi mai puţin pentru că mereu mă întorc acasă în zori. şi ziua de luni, când restaurantul este închis, este dedicată restului de treburi: bancă, contabil, comenzi… însă munca nu mă sperie: sunt obişnuit, încă de copil. Am crescut cu părinţii mamei mele, pe care am pierdut-o la 12 ani, şi când au venit şi au văzut tot ceea ce fac, bunica mea s-a îngrijorat: „Prea multe lucruri pentru o singură minte”, a spus.  Bunicul meu, în schimb, este un om mai puţin vorbăreţ şi s-a limitat să-mi spună: „mergi întotdeauna mai departe, nu te opri niciodată”. Se vedea că erau mândri şi emoţionaţi. Am încercat să-i conving că se stabilească aici, însă acesta nu e un loc pentru ei. Sunt de la ţară şi au vieţile lor şi mentalitatea lor”.

Mihaela, fostă chelneriţă, acum soţia lui

Urmând învăţăturile bunicului, Bogdan merge mai departe cu încăpăţânare. Şi datorită ajutorului dat de Mihaela. O luase când avea numai şaisprezece ani să lucreze în discotecă ca ospătar. Ea l-a cucerit şi acum un an şi jumătate l-a făcut tatăl Stefaniei, care a dat peste cap în mod dulce toate planurile. „Când am ajuns în Italia vroiam doar să lucrez. Mă gândeam: mă duc, rămân câţiva ani, pun deoparte ceva bani şi apoi mă întorc acasă. Am continuat să gândesc aşa îndelung, pentru că pentru mine această ţară este o a doua patrie, însă în interior am mereu România. După ce mi s-a născut copila nu mai ştiu şi în parte mi-am schimbat ideea. În fond ea e italiancă… în concluzie, viitorul meu rămâne un semn de întrebare”.

Unica certitudine rămâne munca. „Nimeni nu mi-a dăruit nimic în viaţă: am crescut fără părinţi, trudind pentru orice lucru pe care l-am avut şi vreau ca fiica mea să nu trebuiască niciodată să treacă prin ceea ce a trebuit eu să trec. Sunt patru ani de când nu mă duc în concediu şi ultima dată a fost numai pentru o săptămână. Mihaela, în schimb, ar vrea foarte mult să meargă la Paris, îmi repetă continuu… „. Până acum Bogdan a refuzat mereu. Poate că acum că este şi micuţa Ştefania mai devreme sau mai târziu îşi va schimba ideea şi în această privinţă.

Citeste si:

Eveniment la Roma: românii, în sfârşit personaje pozitive

(sursa: Romani D’Europa)

Articolul despre Bogdan este ilustrat de fotografii realizate de Matteo Bastianelli.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Viorel Badea: „Românii din afara graniţelor sunt folosiţi ca masă de manevră electorală”

TORINO/ Românul măcelărit de doi conaţionali: 200 de rezidenţi au protestat în stradă