Braşoveanca Sabina Radu, fotbalistă de serie “A” în Italia: “Visez să joc în naţionala României”

Sabina Adelaide Radu are 22 de ani şi s-a născut la Braşov. În prezent locuieşte la Salerno, în provincia Campania. Joacă într-o echipă feminină de fotbal din serie A de la Napoli, pe postul de portar. 

A ajuns în Italia când avea patru ani, fiind crescută de bunici pentru o scurtă perioadă, datorită faptului că părinţii plecaseră înainte. “În Italia locuiesc de mai bine  de 18 ani. Eram foarte mică atunci când am ajuns. Părinţii mei plecaseră în Italia imediat după Revoluţie, în 1990, iar eu am rămas cu bunicii, care au avut mare grijă de mine. Când situaţia părinţilor a devenit stabilă am ajuns şi eu. În acele vremuri Italia era văzută ca o America a Europei.”

Italia, “America Europei”

De mică a simţit tensiunile create de statutul de extracomunitar: “Am terminat al doilea an de liceu, apoi am căutat să lucrez, să- mi caut ocupaţie şi să fiu independentă. Faptul că eram “extracomunitară” mi-a creat de mică tot felul de probleme. Înscrierea mea la şcoală, de exemplu, a fost o mare problemă. Datorită părinţilor mei şi cunoştinţelor pe carunde am avut posibilitatea să intru în contact cu străini pasionaţi de fotbal. De atunci a început să îmi placă mult fotbalul şi m-am siţit tot mai atrasă de acest sport, chiar dacă eram o fată. În acea perioadă,e le aveau am reuşit până la urmă, dar problema a fost dezbătută chiar şi pe un post de televiziune locală. Erau însă alte vremuri.”

Arte marţiale şi fotbal

Pentru Sabina, încă de mică, sportul a fost marea sa pasiune. Înainte de fotbal a practicat artele marţiale şi a fost chiar campioană a Italiei. “M-am jucat de mică cu mingea, profitând de orice loc unde era posibil să o fac. În faţa casei, pe stradă sau unde apucam. Recunosc că nu m-am chinuit prea mult cu şcoala, dar fotbalul şi sportul în general mi-au umplut timpul liber, mi-au dat multe satisfacţ ii şi bucurii, dar şi durere, când mă loveam şi asta se întâmpla destul de des. Înainte să fac parte din echipa de fotbal, am practicat artele marţiale, Tae Kwon Do, cu atâta pasiune, încât am ajuns campionă a Italiei la vârsta şi categoria de atunci. Aveam 10 ani şi încă nu visam să ajung să practic fotbalul, dar îmi plăcea sportul, în general.”

I-a cunoscut pe Di Vaio, Zeman, Breda

Nu doar pasiunea pentru sport, ci şi ambientul în care a crescut o perioadă a stimulat-o să se apropie de fotbal. “Un an mai târziu, tatăl meu a organizat un turneu de fotbal la Salerno,  părinţii mei lucrau la o sală de bowling, loc unde îmi petreceam mult din timpul liber. Dintre clienţii mai importanţi erau şi fotbalişti renumiţi în acea perioadă, ca Di Vaio, Zeman, Breda. Cunoscându-i personal, a fost o motivaţie în plus pentru mine.”

Emoţiile fotbalului

La 12 ani, Sabina a început să practice fotbalul la un club feminin. “La vârsta de 12 ani am început să joc la Salernitana, care în acel moment juca în seria B. Eu am fost trimisă la a doua echipă, care participa în seria C. Am jucat la acel club cinci ani, fiind selecţionată în acea perioadă şi la reprezentativa naţională A2 a seriei B. Au fost momente deosebit de frumoase. Am decis să mă transfer în seria B, la echipa Pontecagnano. Campionatul din acel an îl începusem “alla grande” dar s-a terminat rău pentru mine, pentru că am suferit o accidentare gravă care s-a soldat cu fractură de tibie şi peroneu. Au trebuit mai bine de şase luni de recuperare.”

Sabina nu a renunţat la fotbal din cauza accidentării. S-a recuperat, după care a jucat la diferite cluburi şi a fost selecţionată şi în reprezentativa regională. “După recuperare, am plecat de la Pontecagnano, care retrogradase şi am trecut din nou la Salernitana. Au urmat apoi Vesevus, din Torre Annu

nziata cu care am promovat în serie B. Acel campionat a fost plin de emoţii, promovarea fiind decisă în ultimele partide. Emoţiile în fotbal nu m-au părăsit, pentru că la următorul campionat, jucând din nou la Pontecagnano, am pierdut calificarea în jocul de baraj. Nu voi putea uita niciodată acea partidă. Tot în acel an am fost convocată să joc pentru reprezentativa regiunii Campania, la turneul care se ţine în săptămâna de dinaintea Paştelui. O mulţime de amintiri au rămas şi din acea perioadă, cu victorii şi înfrângeri, cu bucuri

i şi deziluzii. Apoi, în campionatul 2010 – 2011 am rămas la Pontecagnano şi deşi nu a fost un an foarte bun, am jucat totuşisemifinala din Cupa Campania.”

Anul trecut, Sabina a trăit şi cele mai intense emoţii pe terenul de fotbal. A fost selecţionată din nou în reprezentativa regiunii Campania şi a terminat pe locul secund, după câteva partide nerecomandate celor cu probleme cardiace. “În ultimul an am fost din nou selecţionată la echipa regiunii. La turneul final trebuia să jucăm cu Calabria, Lazio, Emiglia- Romagna şi Veneto, ultima fiind considerată favorita turneului. După câteva partide aveam nevoie de o victorie chiar cu Veneto. A fost un joc deosebit, cu multe acţiuni, cu

ratări, cu faze spectaculoase. În minutul 92 am înscris noi. Nu pot să uit acea partidă, în care a venit să ne susţină o mare galerie din Campania, dar au fost şi persoane care au venit de la Roma. La finalul turneului am terminat pe locul doi, dar pentru faptul că am învins cu Calabria cu 3- 1 iar Lazio cu 3-0 pe Emilia Romagna… diferenţa de doar un gol ne-a trimis pe locul secund.”

În serie A

În prezent, Sabina joacă în seria A, la Napoli, echipă cu care nu a cunoscut înfrângerea de mai bine de 14 luni şi cu care trebuie să joace semifinala Cupei Italiei. “Anul competiţional 2011 – 2012 a început tot în regiunea Campania, deşi fusesem la un test şi la Brescia. Am dat un altul şi la Napoli şi am fost admisă la ultimul. Dar nu regret, pentru că am ajuns la o mare echipă. De 14 luni nu am pierdut, câştigăm duminică de duminică, ultima victorie fiind săptămâna trecută în deplasare la Cameleonte Catania, unde am învins cu 6-0. “

Visul Sabinei este însă legat de ţara natală. “Acum joc într-o mare echipă, la Napoli. Mă simt ca într-o familie, înregistrăm succes după succes. Dar visul meu cel mare e să joc în naţionala României iar selecţionarea mea acolo ar fi o propunere pe care n-aş refuza-o pentru nimic în lume. Deşi trăiesc aici de o viaţă. Aş fi onorată să joc în naţionala feminină de fotbal a României. “

Andi Rădiu