in

Capra vecinului, la Bologna

 CCITRR a fost înfiinţată la Braşov, iar la Bologna funcţionează filiala denumită desk Italia, care reuneşte specialişti români şi italieni în domeniul integrării şi gestionării fondurilor europene. Înfiinţată în urmă cu câteva luni cu scopul de a impulsiona relaţiile comerciale româno-italiene, organizaţia are întâlniri cu mediul de afaceri din România, ultima întâlnire fiind chiar în sediul Camerei de Comerţ din Suceava. Foarte important, din organizaţie fac parte şi câţiva membri ai PDL Italia. După principiul „caprei vecinului”, un mambru al PIR (partid care este duşman declarat al PDL Italia), a scris Camerei de Comerţ centrale din România, reclamând faptul că CCITRR nu ar avea dreptul să folosească denumirea de „Cameră de Comerţ”. Răspunsul la reclamaţie: asociaţia din Italia foloseşte ilegal şi abuziv această denumire.

O sesizare trimisă de Mihai Duţu, membru PIR, către Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a primit răspuns (publicat pe blogul dutumihai.com): «Întrucât asociaţia în cauză poartă o denumire care contravine prevederilor art. 3 din Legea 335/2007 (…) organizaţia noastră va intreprinde demersurile necesare pentru reglementarea situaţiei sesizate.» Răspunsul este semnată de către Rodica Luiza Grigorescu, secretar general al CCIR.

Chiar în aceste zile însă, Camera din Bologna a trimis o delegaţie condusă de vicepreşedintele Ştefan Stănăşel, membri ai asociaţiei şi potenţiali investitori italieni, chiar la Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, filială a CCIR. În privinţa răspunsului CCIR la reclamaţia lui Mihai Duţu, Ştefan Stănăşel declară: „Înţeleg frustarea unor cetăţeni „de bine” şi chiar sunt de acord cu unele critici, atâta timp cât sunt constructive şi reale.Vreau să menţionez, în calitate de vicepreşedinte al CCITRR Desk Italia, că din punct de vedere al legislaţiei în vigoare din Romania şi Italia, această activitate pe teritoriul Italiei întruneşte toate avizele şi autorizaţiile instituţiilor competente. Sunt absolvent al Universităţii de Ştiinte Economice, specializat în Marketing şi Drept Economic Internaţional, laureat al „Università degli Studi di Firenze” şi văd în activitatea CCITRR un bun început.

Datorita faptului că CCITRR are rapoarte directe cu instituţii româneşti (Camere de Comert, ONG-uri, IMM-uri Bănci , etc…), fiind o structură apolitică, are ca scop continuarea şi dezvoltarea relaţiilor economice dintre Italia şi România. Porţile sunt deschise tuturor cetăţenilor români şi italieni, asociaţiilor româneşti şi italiene, care vor să adere la Statutul CCITRR. Putem să facem ceva împreună cu cei rămaşi în ţară, unirea tuturor forţelor pentru a contribui la îmbunătăţirea situaţie de criză în care se află România. Este o datorie a fiecărui român aflat în străinătate.”

 

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brescia, 13 români expulzaţi/ Primăria: Am făcut curăţenie în oraş de Crăciun

Struţi şi oameni