Menu
in

Căsătorită cu un sicilian, într-un sat de mafioți celebri: «Sunt ca într-o colivie de cleştar. Rolul femeii aici este de a fi mamă şi soţie»

Din 2007 Elena C. a venit să lucreze în Sicilia, într-un sat de munte, ca îngrijitoare la o bătrână. Până atunci, îşi petrecuse viaţa în Moldova. A frecventat o facultate, dar nu a mai avut bani să-şi termine studiile.

A ales să plece după ce şi-a terminat şomajul deşi a făcut cursuri de masaj, în speranţa unui loc de muncă de negăsit. O vecină i-a promis un loc bun, bine plătit în Italia. Şi-a luat puţinul bagaj şi după trei zile de călătorie cu autocarul a ajuns într-un sat de munte, San Mauro Castelverde.

Orăşelul de 1700 de locuitori este situat la peste 1000 de metri de nivelul mării. După trei ani l-a cunoscut pe viitorul soţ, italian, cu care s-a căsătorit în România. Limba italiană a învăţat-o în dialectul maurin, dificil de pronunţat pentru orice italian.

Oraşul are o istorie antică şi medievală interesantă, iar timpurile moderne cu începutul secolului XX au adus în prim plan emigraţia locuitorilor din San Mauro în Argentina, Irlanda şi America. În plus, capii mafioţi originari din acest micuţ oraş sicilian sunt universal cunoscuţi, celebrul fiind boss-ul Giuseppe Farinella condamnat la închisoare pe viaţă şi pentru atentatul împotriva procurorului Giovanni Falcone. V-ar plăcea să aveţi vecini rudele acestuia?

(fotografie generică)

Elena, cum descrii viaţa ta în Sicilia?

«După aproape 10 ani de locuit aici pot spune că a trebuit să mă obişnuiesc cu o mentalitate retrogradă, fără a da vina pe cineva sau a jigni. Rolul femeii este de a fi mamă şi soţie, locurile de muncă lipsesc aproape cu desăvârşire. Sunt mama unei fetiţe de patru ani care merge la grădiniţă. Nu este ca la noi, aproape mereu fac această remarcă, probabil supărătoare.

De la lucrurile mărunte până la cele importante, îmi bat capul să găsesc o cale de mijloc pentru a nu supăra pe cineva. Nu îmi lipseşte nimic, soţul meu este harnic, onest, familist dar închis la nou.

Prima dată când a ieşit din ţară a fost în România, l-am dus la Botoşani şi la Iaşi, i-am arătat locurile frumoase, muzeele, s-a mirat că nu îşi imagina că poate fi atât de frumos şi atât de curat.

Ne-am căsătorit religios la Botoşani şi i-a plăcut nunta ortodoxă, cu coroanele împărăteşti pe cap. Mi-a spus ca am făcut o alegere bună, fiindcă preotul catolic din satul lui nu ştia dacă se pot căsători ortodocşii cu catolicii şi aşteptam răspunsul lui de vreo şase luni.

Eram obişnuită să lucrez, să fac toate treburile casnice, dar îmi lipsea viaţa socială. Prietenii lui cu familiile lor aveau un mod de a trăi complet diferit de al meu. Abia am reuşit să îmi fac un cont de Facebook, fiindcă bărbaţii sunt geloşi în zonă şi s-au înregistrat multe divorţuri din această cauză.

Dar eu la calculator mă uit să citesc ştirile din România, reţete de bucătărie sau să vorbesc cu familia. Ziua te ocupi de curăţenie, călcat, gătit, duminica se ia prânzul în familia reunită: soacra, socrul si cei trei fii, evident nurorile şi nepoţii.

Prin rotaţie, cele trei nurori facem curat acasă la socri fiind în vârstă. Poate părea o colivie de cleştar, dar tot o colivie înseamnă. Din fericire mai ieşim cu fetiţa noastră sâmbăta sau duminica prin orăselele învecinate sau la mare.

La noi în sat sunt multe ferme de animale, deci majoritatea se ocupă de agricultură sau zootehnie. Când mi-am pus internet căutam cât mai multe informaţii despre oraşul în care locuiam. Aşa am aflat că au avut şi ei emigranţi.

Soacra mea încă ne povesteşte ce sărbătoare era când ajungea câte un pachet din America de la neamuri: toată familia reunită duminica la masă deschideau pachetul şi fiecare îşi primea micul cadou.

Nu se desfăcea pachetul înainte, Doamne Fereşte! Cafea, bomboane, ciocolate dar şi câte un obiect vestimentar erau adorate.

Mă gândeam la copilăria mea şi îmi amintesc nu pachete din America ci Crăciunul când primeam şi noi banane, portocale sau bomboanele în celofan sau staniol, că în restul anului nu se găseau.

Soţul meu mi-a spus că nici în Sicilia viaţa nu a fost uşoară existând peste tot familii numeroase, dar portocalele, mandarinele, lămâile şi măslinele erau prezente în grădina bunicilor sau a părinţilor. Uneori mi se pare că rămân în urmă cu mintea, fiindcă nu prea mai citesc, neavând un serviciu te plafonezi, parcă nu îţi mai găseşti cuvintele.

Noi suntem puţine românce pe aici. Acum doi ani a venit preotul ortodox de la Palermo invitat de preotul catolic de aici şi ne-a spus că dacă ştia unde suntem pe dealuri nu venea! Noi mare lucru nu putem schimba aici, fiindcă nu avem putere.

Româncele suntem mai revoluţionare, de exemplu la grădiniţă am propus să facă în aşa fel încât să doarmă copiii la prânz. Dacă ei stau de la ora 8 până la ora 16 treji la trei ani ce activităţi se pot face cu ei? Lor li se pare normal aşa.

În plus, favorizează copilul măcelarului, doar el recită o poezie la finalul şcolii. Dar cine să mă audă? Aud alte mame românce că la şcoală va fi mai greu! Fetiţa mea vorbeşte şi româneşte fiindcă eu o învăţ.

Sunt alte românce care nu îşi învaţă copiii româneşte. Este păcat, o limbă se învaţă uşor în copilărie şi au un avantaj în viaţă. Sper să fie mai bine pentru copiii noştri oriunde ar alege să trăiască, fie în Italia, fie în România. Nu se ştie niciodată. Dacă pleacă italienii în căutarea unui loc de muncă acum spre Germania, Franţa, Elveţia, cine ştie cum va fi peste 20 de ani…»

Te-ai întoarce în România?

«Da şi nu. Deocamdată stăm bine aici. Poate la vârsta pensiilor. M-aş bucura să îmi trăiască părinţii sănătoşi, să putem să mergem în vacanţe acolo, să mai dăm o mână de ajutor când au nevoie. Familia este cea mai importantă oriunde te-ai afla.»

Crina Suceveanu


Citește și:

Când am început şcoala în Sicilia, mama nu a cumpărat flori, ca la noi…

Reportaj în ”România siciliană”: 12 ore pe zi, pentru 25 de euro. Săraci, dar UNIŢI!

Alina Catrinoiu se afirmă în viaţa culturală din Sicilia. ”Italia m-a fascinat dintotdeauna”

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version