in

Caterina, badante în Sicilia, a împlinit 18 ani!

Caterina va împlini la începutul lunii octombrie 18 ani. După aproape zece luni de lucru ca "badante" în Sicilia şi-a cumpărat bilet să se întoarcă acasă, într-un sat de lângă Iaşi. Va avea două săptămâni de concediu, timp în care îşi va face buletinul. Când va pleca din nou în Italia nu va mai avea nevoie de însoţitor şi procură. Va purta cu ea o fotografie cu iarba verde de acasă!

Caterina, cum au trecut aceste luni departe de familia ta?

«La început foarte repede, acum trec mai greu fiindcă abia aştept să-mi văd fraţii, surorile, mama, bunicii! Primele luni învăţam din zbor limba, mă chinuiam să pricep ce mi se spunea şi încercam să îmi fac toate treburile cerute cât mai bine.

Nu pot să spun că am foarte mult de lucru şi că mă obosesc foarte tare; unicul lucru mai greu este, nu ştiu cum să vă spun, să pot să mă obişnuiesc cu ţipetele, plânsetele fiicei bătrânei unde lucrez.

Este bolnavă şi cu greu îşi ia medicamentele, cu greu vrea să facă duş, să îşi schimbe hainele şi de câte ori este refuzată atunci se trânteşte pe jos şi urlă. Uneori nu mai ştiu cum să o împac.

Dar mama ei mi-a spus că nu se poate să facem tot ce vrea ea. Dimineaţa eu fac curat toate camerele, baia şi bucătăria. Fiica ei se trezeşte la ora 7 dar nu vrea să se dea jos din pat fiindcă e "frig" şi aşteaptă la pat o cafea. Pe care mama ei de 85 de ani i-o prepară cât mai slabă, fiindcă cere bis! Eu îmi continui treburile, dar când intru să fac ordine la ea în cameră, mă aleg cu o mulţime de strigăte: să nu deschid geamul că vine frigul, să nu încerc să o ajut să meargă la baie, să se cureţe, schimbe, etc.

 

Caterina, „badante” la 17 ani: „Din primii bani mi-am cumpărat blugi, un trening şi ciocolată- restul am trimis acasă”

În fiecare zi aceeaşi poveste. Uneori bătrâna mă trimite să cumpăr pâine sau ceea ce este necesar, întotdeauna cu banii precis socotiţi. Sâmbăta sau duminica vin din când în când în vizită neamurile.

Acum înţeleg bine limba. În cele două ore libere zilnice nu ies mereu, doar când o mătuşa de-a mea iese şi ea la plimbare, iar la mare am fost vara asta de trei ori, deşi e la 800 de metri. Mi-e frică să mă duc singură.»

Cum îţi vei petrece majoratul?

«Acasă, în familie, cu părinţii, fraţii, surorile şi verişoarele mele. Suntem o familie mare, destui pentru o petrecere! Sunt bucuroasă. Mă voi duce să-i văd pe toţi. Mi-e poftă de un borş făcut de mama sau bunica! Mi-e dor de toată lumea. Apoi merg să îmi fac buletinul ca să pot să mă reîntorc.»

Te vei întoarce la acelaşi post de muncă?

«Da. M-am obişnuit aici, sunt mulţumită. Am mai primit alte două oferte de muncă, dar m-am obişnuit aici, mă reîntorc. Sper să îmi facă şi un contract de muncă şi după aceea să mă înscriu la un curs de patiser. Poate voi putea face şi un curs de limba italiană.»

Părinţii tăi sunt de acord?

«Da, cred că da. Mama m-a întrebat la telefon când mă întorc acasă şi i-am spus data sosirii. După aceea i-am spus că aş vrea să mă întorc şi ea mi-a spus: "Dacă tu aşa vrei".

Ştiu că aş putea să lucrez şi în sat, dar aici câştig mai mult. Jumătate din cât câştig trimit acasă, mama poate aşa să le asigure fraţilor şi surorilor tot ceea ce este necesar, iar jumătate îi păstrez la o mătuşă de-a mea care are un cont în bancă.

Aici unde lucrez m-au învăţat să adun banii, să-i pun deoparte. Cheltui doar pe cartele de încărcare a telefonului ca să vorbesc acasă şi ca să intru pe internet pe Facebook. Mai ascult şi muzică pe telefon sau radio.»

Crezi că această primă experienţă în străinătate este pozitivă pentru tine?

«Da, da! Sunt sigură. Am avut timp să mă gândesc la asta. E bine că am venit să muncesc aici, am fost plătită regular, respectată. Sincer la primul salariu am numărat banii de nu ştiu câte ori, socotind în lei cât am. O avere! Şi mă gândeam ce am făcut de am câştigat atât.

Acum de două, trei ori pe săptămână mă duc şi calc sau fac curat la o familie vecină. Aşa mai câştig 30 sau 40 de euro pe săptămână. Doar nu o să stau degeaba. Am venit aici să muncesc, să câştig. Poate va trebui să îmi plătesc cursul de patiser. Sau poate rămân fără lucrul, cum mă descurc? Eu sunt cu picioarele pe pământ, nu pot să fiu sigură de ziua de mâine.»

Ai cunoscut românce, români în oraşul în care locuieşti?

«Puţini. Eu ies doar cu mătuşa mea sau cu o verişoară care este de vârsta mea. Dar mă simt bine. Am auzit că se cam vorbesc de rău, aşa că stau deoparte. Nu mă doare capul aşa.»

Ce cadouri duci acasă?

«Nu ştiu încă. O să vorbesc cu mama ce are nevoie. Trebuie să întreb cum arată surorile mele, pentru că au mai crescut, ce mărime au la încălţăminte, sau lucruri de şcoală, ceva folositor.

Mama mi-a spus că e foarte scump la noi. Oricum dulciurile nu o să lipsească. Dar o să-mi aduc câteva cărţi de citit şi de rugăciuni. Atunci când mă voi simţi singură voi avea ce să fac. Şi o să-mi fac poze cu familia toată fiindcă mi-am cumpărat un aparat foto. Voi face poze cu iarba verde de acasă…că aici e stâncă, pietriş şi cactuşi.»

Crina Suceveanu

Cine este Caterina? Tănăra a venit în Sicilia la 17 ani. Fusese admisă la liceul "Gheorghe Asachi" din Iaşi, dar nu a putut să meargă niciodată. Are opt fraţi şi familia nu-şi permitea să-i dea bani pentru naveta din comuna Ţigănuşi la Iaşi. A rămas cu opt clase, dar spune că ştie să citească.

O soră a mamei şi o verişoară muncesc de câţiva ani în Sicilia şi i-au spus mamei fetei să o lase şi pe ea. "Mi-au făcut o procură la notar şi am plecat pe 16 decembrie anul trecut cu autocarul. Am luat-o ca o joacă!", ne-a povestit Caterina.

Cum a ajuns în Sicilia, a mers direct la muncă, în casa a două bătrâne. Primeşte un salariu de 600 de euro pe lună, bani din care trimite lunar acasă. "Eu trebuie să îmi ajut familia. Ceea ce ştiu este că munca în Italia nu este o joacă."

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vinovat de “dezastru feroviar”, salvat de poliţişti de la linşaj

În Italia, frica de imigranţi e alimentată de mass media