in

Cea mai frumoasă voleibalistă din România a ajuns la un renumit club din Italia. „Este un lucru extraordinar pentru mine”

Considerată cea mai frumoasă voleibalistă din România, a ajuns la unul dintre cele mai puternice cluburi din Italia. Este vorba despre Adelina Ungureanu, legitimată în ultimul an la CSM București, cu care a terminat pe locul 2, dar  pentru care a evoluat și în Liga Campionilor.

Adelina Ungureanu va evolua în sezonul următor în prima ligă italiană de volei, la echipa Bosca S. Bernardo Cuneo. Italiencele au terminat pe locul 8 precedenta ediție a campionatului, fiind eliminate de viitoarea campioană, Conegliano, în prima etapă a play-off-ului.

Adelina, care este și componentă a echipei naționale, a precizat: ”Transferul la Cuneo și sosirea în campionatul Italiei reprezintă un lucru extraordinar pentru mine, mă ajută să fac un pas imens spre voleiul de înaltă calitate. Sunt foarte fericită, abia aștept să încep sezonul și să îmi întâlnesc coechipierele, antrenori, conducătorii și fanii.

Sunt foarte mândră de alegerea mea și sper că împreună vor putea să atingem obiectivele propuse. Am auzit numai lucruri bune despre orașul Cuneo, despre echipă, despre fani și despre atmosfera unică pe care o creează în UBI Banca Pala. Promit de pe acum că voi începe să studiez limba italiană în semn de recunoștință pentru toți cei care au crezut în mine. Mulțumesc familiei, care mereu m-a susținut, permițându-mi să-mi trăiesc visul, care acum a devenit realitate”.

Născută pe 29 august 2000, Adelina Ungureanu a fost considerată mereu un copil minune al voleiului feminin românesc. Descoperită în orașul natal, Botoșani, ea a fost multiplă campioană națională la divese categorii de vârstă în vremea junioratului, majoritatea titlurilor fiind obținute cu Agroland, club la care a evoluat în perioada 2014-2017. În campionatul 2017/ 2018 a evoluat la Dinamo, iar în ultima ediție a întrecerii interne a fost transferată de campioana de la acea vreme, CSM București, cu care a evoluat și în Liga Campionilor.

A fost componentă a tuturor naționalelor României, jucând și la cele cu o categorie sau două mai mari decât ale ei. De asemenea, de trei ani, este componentă a naționalei de senioare, potrivit Botosaninews.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://www.gazetaromaneasca.com/observator/comunitate/a-salvat-un-italian-dintr-o-masina-in-flacari-romanca-eroina-la-torino/

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, zeci de furturi din casele de bătrâni, doi români arestați după un an și jumătate de cercetări

Român de 38 de ani, executat în plină stradă în Costa Rica VIDEO