in

Costinel Giugiuc, meșteșugar de seamă în Italia: ”După 15 ani, mă întorc acasă. România a rămas mereu în inima mea”

Costinel Giugiuc, meșteșugar de seamă în Italia: ”După 15 ani, mă întorc acasă. România a rămas mereu în inima mea”. După ce și-a petrecut o parte din viață în Italia, un tânăr din județul Mehedinți, meșteșugar de seamă, a decis împreună cu soția să își facă bagajele și să se întoarcă definitiv în țară. El se numețte Costinel Giugiuc, are 39 de ani, este căsătorit și tatăl unii copil iar al doilea este pe drum. A venit în Italia, la Roma, în urmă cu 15 ani.

”Eram un tânăr ca oricare altul, plin de vise și convins că aici îmi voi construi un viitor mai bun și care să îmi permită să îmi întemeiez o familie căruia să îi pot oferi cât de cât un trai decent. Atunci în România, nu era posibil sau poate așa a vrut destinul, să îmi cunosc adevărata vocație punându-mă la probe în diferite domenii, să cunosc oameni de la care am avut de învățat multe și datorită experiențelor, să reușesc să am o cu totul o altă viziune în câmpul muncii.”, a spus el într-un interviu pentru publicația noastră.

Viața i s-a schimbat nu doar pe plan profsional, dar la Roma a cunoscut-o pe viitoarea lui soție. ”Aici mi-am cunoscut și soția, printr-o plimbare de duminică în față la Vatican și cum nimic nu este întâmplător în viață, a devenit femeia alături de care am luat această decizie, de a ne întoarce definitiv acolo unde amândoi ne-am lăsat o parte din inimă.”, a povestit el

Decizia dumneavoastră este una curajoasă, cum vă vedeți peste un an de la întoarcere?

Cu siguranță nu va fi ușor la început. Va trebui să ne luăm viața de la capăt. Dar avem încredere că acești 15 ani au fost suficienți pentru a ne întoarce cu un bagaj bogat cu tot ce s-a putut învăța și a reuși să punem în practică mentalitatea occidentală, curajul de a fi mai puternic pentru a întâmpina eventualele dificultăți de cate încă România nu s-a lepădat.

Dar dorința mea este să pot să ajut, la rândul meu, generația tânără care poate își imaginează că viața unui muncitor în străinătate este ușoară și sper să le acord o posibilitate în viitor, deschizându-mi propria activitate în care să investesc toate bazele necesare și de ce nu, să ofer un  loc de muncă.

Vorbim despre „eventuale dificultăți”, de vă este teamă?

Obstacolul care m-a trimis departe de casă, pe mine dar cred că și majoritatea românilor din Diaspora, a fost sistemul birocratic și  corupția. Care încă există și care ne-a împiedicat să ne dezvoltăm și să desfășurăm propriile capacități dobândite prin studii.

Italia a reușit acest lucru, și sper ca modelul lor, să pot să îl prezint acasă. Recunosc că îmi este încă teamă dar cred că, dacă ne va fi mereu frică de un sistem bolnav și nu vom reacționa prin fapte, el nu se va sfârși niciodată.

Cum vedeți România în acest moment?

Din punct de vedere economic și evolutiv, a renăscut și încă își păstrează frumusețea ei. O spun chiar și turiștii străini, avem o țară frumoasă și încă bogată. Sper să nu o lăsăm în pierzanie, încă nu este târziu să o recuperăm.

Cum veți întâmpina problema birocrației, a corupției și toate temerile dumneavoastră? V-ați gândit la un plan?

Vreau încă să mai cred că, singura armă potentă pe care o am la îndemână și mă refer la muncă cinstită și seriozitate, să ajute la dobândirea curajului, la creșterea investițiilor și alții să îmi preia exemplul.

O încurajare pentru cei care își doresc să vină în Italia, un sfat din experiența dumneavoastră?

Seriozitate, determinare, implicare și ambiție pentru progres, acestea sunt cheile succesului care dau satisfacții și păstrează respect, indiferent unde ne aflăm.

un interviu de Adriana Weissenbacher

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 2.2]
Româncă Italia pușcărie terorizat vecina

Româncă din Italia a ajuns la pușcărie după ce ani de-a rândul și-a terorizat vecina, tot româncă

Ștefan Cujbă campionatele drift 2

Ștefan Cujbă e din nou în competiție la campionatele de drift, românii din Cipru sunt invitați să-l încurajeze