Menu
in

Deocamdată NU. Ambasadorul României în Italia: «Nu putem încă vorbi de o tendinţă a compatrioţilor noştri de a reveni în ţară»

«Deşi în ultimii ani crearea premiselor întoarcerii în patrie a membrilor diasporei a fost o prioritate pentru guvernele române, nu putem încă vorbi de o tendinţă a compatrioţilor noştri de a reveni în ţară.

Guvernul doreşte să identifice noi modalităţi de a veni în sprijinul românilor de peste hotare şi de a-i convinge să se întoarcă în ţară. România resimte, de la zi la zi, pierderea forţei de muncă. Îi vrem pe românii noştri înapoi acasă, ei reprezintă prima opţiune pentru acoperirea deficitului de forţă de muncă, înainte de a ne orienta spre mână de lucru din alte state.», a declarat ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan, într-un interviu acordat AGERPRES.

Numeroasa comunitate de cetăţeni din România care trăiesc în Italia – cea mai mare din afara graniţelor noastre – ‘se află în plină evoluţie‘ şi se remarcă atât într-o diversitate de domenii de activitate cât şi în viaţa politică şi administrativă, participare ‘văzută drept o consecinţă firească a bunei lor integrări în ţara gazdă’, a mai spus ambasadorul Bologan.

Iată declarațiile lui George Bologan cu privire la comunitatea românească din Italia:

„Italia găzduieşte cea mai mare comunitate de români din afara graniţelor, o comunitate răspândită pe întreg teritoriul ţării şi care numără, conform ultimelor date disponibile, 1.190.091 de cetăţeni români rezidenţi. Deşi avem numere semnificative în ceea ce priveşte contribuţiile cetăţenilor români la bugetul de stat italian sau societăţile comerciale înfiinţate de cetăţeni români în Italia, acestea reflectă doar parţial evoluţia procesului de integrare din ultimii ani. Avem conaţionali care predau în universităţile italiene, sau care depun sacrificii pentru a avea grijă de copii sau de persoane vârstnice; cercetători ştiinţifici, studenţi, ingineri şi medici români; lucrători în domeniul agricol şi al construcţiilor, artişti care promovează peste hotare spiritul creator şi tradiţiile româneşti. Fiecare se află departe de ţară din motive proprii, însă îi uneşte dorinţa de a-şi demonstra propria valoare, iar felul în care sunt percepuţi este determinat, în primul rând, de gradul de educaţie a fiecărui cetăţean şi de modul în care se relaţionează cu ceilalţi.

Procesul integrării comunităţilor de români în societatea italiană se află în plină evoluţie, chiar dacă este vizibilă doar o parte a componentelor sale şi depinde – ca mod de desfăşurare – de vechimea comunităţilor, nivelul de cultură, standardul economic al acestora, presiunea social-culturală şi politică a mediului italian etc. Am putea spune, fără teamă de a greşi, că problematica integrării în societăţile de adopţie nu a fost teoretizată îndeajuns. Nu există un model istoric al evoluţiei românului stabilit în străinătate. Cred că întreaga chestiune ar trebui abordată în contextul principiului integrării fără a renunţa la propria identitate, care presupune respect faţă de regulile şi valorile mediului italian în toate componentele sale, fără a renunţa la limba, cultura şi tradiţiile româneşti.

În ceea ce priveşte imaginea de ţară, aş putea spune că România începe să fie percepută corect de un sector tot mai important al societăţii italiene, ceea ce nu înseamnă că situaţia nu poate fi îmbunătăţită.”

Despre mediul asociativ, ambasadorul României consideră că s-a îmbunătățit:

«Dacă în urmă cu zece ani, mediul asociativ era un ansamblu de protagonişti aflaţi într-o permanentă concurenţă, în ultimii ani se constată o regrupare a comunităţii în jurul elitelor existente care sunt în măsură să genereze obiective cu un grad ridicat de aderenţă pentru membrii comunităţii româneşti din Italia. Am realizat recent o inventariere a mediului asociativ, iar în evidenţa noastră se află momentan aproximativ 75 de asociaţii, active îndeosebi în domeniul promovării culturii şi a identităţii române.

Am construit în aceşti ani formate de întâlnire şi dialog care să contribuie la coeziunea comunităţii româneşti, precum Forumul Asociaţiilor Româneşti din Italia – manifestare periodică menită să reunească reprezentanţi ai mediului asociativ, dar şi persoane de succes din domeniile economic, politic, universitar, medical, cultural ş.a. Ideea esenţială a manifestării este consolidarea relaţiilor dintre ambasadă şi românii din comunitate precum şi constituirea unui format de dialog periodic, formal şi interactiv, cu mediul asociativ. Este vorba de o platformă de dezbatere a ideilor venite din comunitate şi de identificare a unor soluţii adecvate problemelor cu care se confruntă românii din Italia. Obiectivul ,,forumurilor” este consolidarea organizaţiilor care îi reprezintă pe românii din Italia şi determinarea acestora să participe la viaţa politică şi socială a comunităţilor în care locuiesc. În egală măsură, forumul permite schimbul de experienţă între membrii comunităţii, în general, şi în special intrarea într-un dialog direct, nemijlocit, cu românii de succes din domeniile menţionate mai sus.

Mă bucură faptul că reprezentanţi ai comunităţii, din domenii specifice de activitate, au înţeles importanţa structurilor asociative, pe care au început să le promoveze, şi, mai nou, se organizează în federaţii.»

În ceea ce privește întoarcerea românilor acasă, ambasadorul este prudent: «Deşi în ultimii ani crearea premiselor întoarcerii în patrie a membrilor diasporei a fost o prioritate pentru guvernele române – au fost iniţiate programe cu finanţare mixtă, naţională şi europeană, printre care menţionăm Start-up Diaspora din cadrul POCU – nu putem încă vorbi de o tendinţă a compatrioţilor noştri de a reveni în ţară.

Avantajele materiale oferite de statul român sunt într-adevăr o realitate, dar majoritatea celor care au emigrat în ultimii 15 ani sunt oameni relativ tineri, care nu au avut dificultăţi în a se integra, iar copiii lor sunt deja la şcoală sau chiar la universitate – întoarcerea lor în ţară depinde aşadar şi de acest factor.

(…) Guvernul doreşte să identifice noi modalităţi de a veni în sprijinul românilor de peste hotare şi de a-i convinge să se întoarcă în ţară. România resimte, de la zi la zi, pierderea forţei de muncă. Îi vrem pe românii noştri înapoi acasă, ei reprezintă prima opţiune pentru acoperirea deficitului de forţă de muncă, înainte de a ne orienta spre mână de lucru din alte state.»

Interviul complet AICI.

Roma, al patrulea forum al asociațiilor de români. Ambasadorul Bologan: ”Să ne afirmăm ca o comunitate unită”

Ambasadorul George Bologan se întâlnește cu crema politicii italiene

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version