Menu
in

După 20 de ani în Italia, s-a întors acasă și a deschis o gelaterie de succes: vânzări anuale de peste 60.000 de euro

După ce a locuit 20 de ani în Italia, Roxana Mihai, o antre­pre­noare din Bucureşti, s-a întors în România pentru a pu­ne bazele gelateriei DolciConi în 2015, sub care produce înghe­ţată artizanală într-un laborator din Capitală şi are vânzări anuale de peste 280.000 de lei (60.000 de euro).

„Este un trend în piaţa de îngheţată artizanală, se deschid multe gelaterii, iar clienţii pot să facă diferenţa., a declarat ea pentru Ziarul Financiar.

De afacere se ocupă membrii familiei, iar sub brandul DolciConi mai sunt încă două magazine în sistem de franciză, în Bucureşti şi Constanţa. Zilnic, din laboratorul DolciConi ies 200 kg de îngheţată, care ajung în toate cele trei magazine.

„DolciConi înseamnă cornet dulce în lim­ba italiană. Venind în vacanţe în Bucu­reşti ne-am dat seama că nu aveam multe lo­curi un­de se putea mânca îngheţată arti­zanală. Veneam din Italia unde am trăit vreo 20 de ani, de acolo am venit cu afacerea, con­cep­tul“, a spus Roxana Mihai.

Magazinul a pornit în 2015 după o in­ves­tiţie de circa 35.000 euro, recuperată în primii doi ani de funcţionare, şi se află în Bucureşti.

„Am ales special o stradă liniştită, într-un car­tier plăcut. Am preferat-o în faţa mall-uri­lor sau a străzilor cu vad mare pentru că am vrut să rămână un butic al îngheţatei, să ne cu­noaştem clienţii. Acolo e o energie plăcută a locului pe care nu l-aş schimba“, a mai spus Roxana Mihai.

În gelaterie vin zilnic între 5 şi 100 de cli­enţi, în funcţie de perioadă, iar reţetele sunt create de antreprenoarea care a pus bazele businessului. Materiile prime precum fructele proaspete sunt aduse din România, iar laptele sau frişca sunt aduse din Italia.

Încercăm să promovăm consumul îngheţatei iarna pentru că este un aliment uşor, sănătos, este recomandat pe timpul ier­nii de toţi pediatrii din Italia. Se poate con­su­ma cu o plăcintă caldă în sezonul rece. Pentru ingrediente căutăm furnizori curaţi, produse netra­ta­te, încerc să fac ceva ce eu aş mân­ca cu plăcere“, a mai spus Roxana Mihai.

Cele mai căutate sortimente sunt îngheţata de fistic şi cea de ciocolată, iar o cupă de îngheţată costă 6 lei.

„Am propus un model de franciză şi mă gândesc dacă aş vrea să ne extindem, nu este uşor. Aş vrea să rămână o afacere de familie. Mi-e teamă să nu se piardă calitatea când s-ar face extinderea la o scară mai mare“, a mai spus antreprenoarea.

Sub brandul DolciConi sunt în prezent două magazine în Bucureşti, dintre care unu în franciză, dar şi în Constanţa, tot un magazin în franciză.

Provocările din business vin din faptul că în România înghe­ţata este un produs sezonier, dar şi din partea birocratică şi din perspectiva lipsei perso­nalului din piaţa muncii.

„Este un trend în piaţa de îngheţată artizanală, se deschid multe gelaterii, am văzut şi închizându-se. Este mult spaţiu pe piaţa de la noi. Mă bucur că se deschid mai multe şi oamenii pot face diferenţa“, a mai spus Roxana Mihai.

Planurile antreprenoarei pentru anul viitor sunt de a deschide încă un labo­ra­tor în Constanţa.

sursa: zf.ro

Înscrie-te pa pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version