După 21 de ani de Italia, s-au întors în țară și și-au deschis propria afacere. Familia Scurtu, care a petrecut două decenii în Italia, a decis să se implice în agroturism. Au deschis un punct gastronomic local aproape de Sângeorz-Băi, la Cormaia, în Bistrița Năsăud.
>>> Doi români s-au întors din străinătate după mulți ani. Ce au exclamat: „Doamne-ajută!”
După 21 de ani de Italia, s-au întors în țară
Totul a pornit de la Ilie Scurtu (60 de ani), care se plimba într-o zi pe lângă casa pe care a construit-o împreună cu soția sa, Victorița, în ultimii trei ani. Au investit toți banii strânși în străinătate pe o bucată de pământ primită de la socri, situată între Sângeorz-Băi și Maieru, unde au construit o casă în stil tradițional, dar cu facilități moderne, scrie timponline.ro.
Un grup de motocicliști nemți s-au oprit să îl întrebe pe Ilie unde ar putea mânca, iar aceasta a fost scânteia care i-a dat ideea să devină gazdă pentru turiștii străini, având în vedere experiența sa în străinătate și abilitatea de a vorbi două limbi.
„Imediat după Revoluție, am plecat în Germania, iar apoi am petrecut 21 de ani în Italia împreună cu soția mea. Am lucrat ca agent de pază în industria turismului, iar soția mea și-a găsit un loc în același domeniu. Ne-am hotărât să ne întoarcem acasă, pentru că este mai bine să trăim în mijlocul propriului popor. Am moștenit terenul de la socri și am decis să dezvoltăm o afacere de familie.”
>>> „Locuiam la Londra, câștigam 2.400 euro pe lună, m-am întors în Italia și sunt șomeră” – VIDEO
„Tot ce vedeți am făcut eu cu soția mea”
Am început să construim această casă acum trei ani și i-am dat numele ‘La căsuța lui Ilie’. Tot ce vedeți aici am făcut eu și soția mea
Am construit această casă în stil tradițional pentru a păstra tradițiile locului. Am utilizat materiale de înaltă calitate și ne-am folosit economiile strânse în străinătate pentru a face aceste investiții. Toate lucrurile din interior, inclusiv bucătăria și mobilierul, au fost aduse din Italia”, a povestit Ilie Scurtu (62 de ani).
„Mâncărurile mele preferate sunt fasolea la ceaun cu ciolan, ciorba de salată și sarmalele. Aștept cu nerăbdare să primesc oaspeți care nu vor să uite de unde au plecat. Sunt mulți care și-au uitat rădăcinile și au plecat în străinătate, cam 60% dintre tinerii din Sângeorz-Băi, și au uitat gustul mâncărurilor noastre tradiționale.
Turiștii sunt bineveniți să vină și să descopere frumusețea tradițiilor noastre, avem multe lucruri interesante de arătat și de povestit. Avem obiecte vechi și peisaje care îți taie respirația. Eu cred în Dumnezeu și am curajul să încep totul de la zero și să merg înainte”, a adăugat Ilie Scurtu.
>>> A studiat în Italia, s-a întors în România și e printre primii la olimpiadele naționale