Menu
in

Durere de neimaginat pentru o româncă din Veneţia. Fiul ei de 27 de ani a murit în Italia, după ce medicii români…

Durere de neimaginat pentru o româncă din Cinto Caomaggiore, provincia Veneţia. Fiul ei, Andrei Tătar, a murit la 27 de ani, după ce ani de zile s-a luptat cu un diagnostic pus greşit de medicii români. Aceştia considerau că tânărul are o boală psihică. Ajuns în Italia, medicii de acolo au descoperit că avea, de fapt, o tumoare pe creier.

Andrei Tătar a fost răpus de o boală necruţătoare! La 27 de ani, tânărul s-a stins din viaţă la secţia de oncologie a unui spital din Trieste, după ce a fost diagnosticat cu tumoare pe creier. În România, bărbatului i se spusese că are o tulburare psihică.

Viaţa lui Andrei Tătar s-a schimbat complet în urmă cu câţiva ani. Tulburările mintale pe care le avea au fost diagnosticate ca fiind probleme psihiatrice de medicii români. Andrei a ajuns astfel internat într-o unitate sanitară de boli mintale.

Mama lui, Ruxanda Maricica, a apelat la medicii italieni care, într-adevăr, au stabilit că tulburările mintale erau rezultatul unei metastaze la nivelul creierului. Din păcate, era deja prea târziu pentru terapia de care românul avea nevoie. Astfel, Andrei Tătar a pierdut lupta cu crunta boală şi s-a ridicat la Ceruri marţi, 15 octombrie, potrivit Il Gazzettino, citat de spynews.ro.

Andrei Tătar ar mai fi avut o şansă, dacă era diagnosticat corect la timp.

Duminică, 20 octombrie, va avea loc priveghiul în memoria lui Andrei Tătar la biserica din Settimo. Apoi, a doua zi, va fi slujba de înmormântare. Andrei Tătar va fi înmormântat în cimitirul din Cino Caomaggiore.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version