Mădălina Țurcanu, Dot Spot Media Productions, București, este prezentă zilele acestea la festivalul „teatROmania_emersioni sceniche”, ediția a V-a, ca regizor și producător al piesei „Abator”, cu Olimpia Mălai și Liliana Tofan. Spectacolul, un „thriller” sarcastic pe tema traficului cu organe, se joacă duminică 28 iunie, ora 21.30, Accademia di Romania din Roma). Info pe www.teatromania.info și Facebook.
Mădălina Ţurcanu este doctor in cinematografie şi media, cu o lucrare pe tema Adaptările cinematografice ale lui Jiří Menzel după proza lui Bohumil Hrabal, a absolvit regia de film, este traducător de limba cehă.
A realizat documentare de artă și a participat la producţii de film de lungmetraj. Cel mai recent documentar de artă este un portret al pictorului Ştefan Câlţia. În domeniul traducerilor literare a tradus o selecţie de scrisori ale lui Vaclav Havel scrise soţiei sa, Olga, în timpul detenţiei în închisorile comuniste ( Scrisori către Olga, editura Art, 2009).
Compania Dot Spot Media este o companie de producţie şi post producţie de film din Bucureşti, care produce, co-produce filme documentare de artă, spot-uri culturale şi spectacole de teatru.
Eveniment la Roma: Ion Caramitru la festivalul „teatROmania”
Mădălina Ţurcanu, spuneți-ne ceva despre geneza acestui spectacol: cum ați luat contact cu textul autorului italian?
«Proiectul de teatru „Abator” a pornit de la o idee a actriţei Ioana Visalon, cu care am şi lucrat o primă variantă de spectacol. La iniţiativa Ioanei, m-am alăturat proiectului. La puţin timp am intrat în contact cu Marco Di Stefano, autorul piesei. Ulterior ne-am cunoscut personal, când el a răspuns invitaţiei noastre de a veni la Bucureşti pentru vizionarea spectacolului.»
Ce anume v-a făcut să preluați proiectul producerii și regizării piesei?
«M-am alăturat proiectului ca regizor pentru că textul m-a convins, iar ca producător a fost să spunem o chestiune subsecventă născută dintr-o necesitate. Atât partea de regie, cât şi cea de producţie de spectacol de teatru reprezenta pentru mine şi pentru compania de producţie Dot Spot Media, pe care o conduc împreună cu Victor Grecu, o noutate şi o provocare. Dot Spot Media este o companie de producţie şi post producţie de film, iar eu sunt absolventă de regie de film. »
Care au fost greutățile și satisfacțiile lucrului la acest spectacol?
«Dificultăţi nu aş spune că au fost. Sau, cel puţin, micile opintiri în producţia spectacolului nu le-am perceput ca dificultăţi. Satisfacţii, în schimb, da. În Bucureşti lumea merge mai mult la teatru decât la filme româneşti. O piesă de teatru poate ajunge să aibă mai mulţi spectatori, oameni la care ajunge mesajul pe care ai vrut să-l transmiţi, decât ajunge printr-un film. Şi în plus, eu chiar niciodată nu m-am gândit că voi face regie de teatru. Ca să completez puţin despre mine, eu sunt absolventă de facultate de economie, traducător de limbă cehă şi în fapt mă consider un matematician deturnat pentru că am renunţat în anul doi la acea facultate! »
Textul lui Marco Di Stefano are o structură foarte cinematografică. Ce adaptări și soluții dramaturgice ați adus scenariului?
«Da, exact această structură cinematografică m-a atras şi mi-a dat impulsul de a face regia acestui spectacol. În spectacol sunt şi proiecţii video. Cred că s-ar putea scrie cu succes şi un scenariu cinematografic pe baza textului lui Marco. Am adaptat puţin, pentru că textul e foarte bine scris şi nu am simţit nevoia de a interveni nici în text, nici în structura lui dramaturgică. »
Cu ce gânduri veniți la Roma pentru această premieră în Italia?
«Mă bucură foarte mult că putem juca piesa în cadrul acestui festival şi că la spectacol va fi prezent şi autorul piesei, Marco di Stefano. Piesa are şi supratitrare în limba italiană, aşa încât va fi mai accesibilă nevorbitorilor de limba română. »
Să vorbim puțin despre lumea teatrului bucureștean privat. Cum reușesc companiile independente din București să își producă și să își prezinte spectacolele?
«În Bucureşti au apărut în ultimii ani multe spaţii particulare ce aparţin unor companii de teatru independente, iar în general în aceste spaţii fiecare companie îşi joacă propriile producţii teatrale. Sunt şi spaţii care merg şi pe găzduire de alte spectacole independente, cum ar fi Teatrul de Artă unde jucăm în prezent acest spectacol. Cât despre motivaţia, calitatea şi impactul spectacolelor din zona independentă, aş spune că e o chestiune ce ţine, cred, de supravieţuirea actorilor pentru care, în multe cazuri, este singurul mod de a performa şi de a câştiga pâinea cea de toate zilele. Discuţia este lungă şi amplă: de ce sunt atât de mulţi absolvenţi de actorie pe an, de ce se perpetuează alocarea unui număr atât de mare de locuri la secţiile de actorie de la universităţile de stat şi particulare din ţară, când piaţa muncii pentru această profesie este atât de mică, neadaptată să primească un număr aşa mare de absolvenţi de actorie. Pe de altă parte, cu excepția Bucureştiului, realitatea teatrului independent românesc este mai degrabă izolată.»
Ce impact de public și de critică au?
«Sunt piese şi piese. Unele foarte bune şi care ulterior sunt chiar preluate în repertoriile teatrelor consacrate. Altele de strict entertaiment de cafenea, sigur însă şi ele necesare în peisajul urban al Bucureştiului. Pe partea de critică nu ştiu în ce măsură spectacolele din spaţiul independent sunt recenzate constant de critici de teatru profesionişti. Dar, în plină eră a blogurilor şi bloggerilor sunt mulţi cei care scriu despre teatrul independent şi care de multe ori au observaţii pertinente. »
Greutăți sau avantaje specifice?
«Avantajele unei producţii independente, nu ştiu sincer, aş spune libertatea de a alege textul de pus în scenă, dar şi aici intervin o serie de limitări în alegere care ţin tot de costurile de producţie ce trebuie să le acoperi. Dezavantaje: efortul depus şi investiţiile care apoi se reduc, uneori, la câteva reprezentaţii, adică o viaţă scurtă a respectivului spectacol. »
Alte proiecte teatrale pentru viitor?
«Pe lângă proiectul „Abator”, am co-produs cu Marco şi compania sa La Confraternita del Chianti un spectacol pe care îl recomand cititorilor, dacă vor avea ocazia să îl vadă. Este vorba de „Genesi” de Chiara Boscaro, parte dintr-un proiect mai amplu de cinci spectacole-monolog pe tema primelor cinci cărţi ale Bibliei, proiect numit „Pentateuco”. Este montat în Italia și a avut premiera în februarie anul acesta la Teatrul Verdi din Milano. Împreună cu Marco Di Stefano, avem în vedere dezvoltare de alte proiecte teatrale în co-producţii. »
