in

Eveniment la Roma: Ion Caramitru la festivalul „teatROmania”

Accademia di Romania din Roma găzduiește în perioada 26-28 iunie Festivalul „teatROmania_emersioni sceniche”, ajuns la ediția a cincea. Festivalul își propune să favorizeze dialogul intercultural și să stimuleze colaborarea artistică transnațională, propunând un pluralism al limbajelor performative.

Unul dintre obiectivele manifestării este promovarea dramaturgiei contemporane, oferind un caleidoscop al scenei teatrale românești, de la producțiile independente până la cele ale Teatrelor Naționale. Proiectul s-a născut în 2010 din inițiativa comună a două asociații culturale, Telluris Associati din Pontedera și FIRI (Forumul intelectualilor români din Italia), în colaborare cu Accademia di Romania (ICR Roma), care găzduiește Festivalul, cu sprijinul financiar al ICR București și patronajul Regiunii Lazio și al Primăriei Roma.

Programul artistic al celei de-a cincea ediții cuprinde, în deschiderea Festivalului, vineri 26 iunie, spectacolul „Dor de Eminescu” în interpretarea marelui actor Ion Caramitru, secundat la clarinet de muzicianul Aurelian-Octav Popa, după poezii cunoscute și inedite ale lui Mihai Eminescu. În cea de-a doua zi, actrița Isabella Drăghici, de la compania Passe-Partout a lui Dan Puric, prezintă spectacolul de teatru non-verbal „Printre tăceri”, o meditație asupra itinerariului inițiatic al iubirii și al existenței.

În continuare, „Burrnesha”, spectacol-performance în care limbajul teatral se împletește cu cel cinematografic, pe tema identității de gen, pornind de la o realitate socio-culturală în curs de dispariție în Balcani; pe scenă, Maria Ștefanache, regia fiind semnată de Valbona Xibri.

Cele două spectacole programate pentru ultima zi a Festivalului – „Ultimul lepros” de Radu Botar, cu Vlad Chico și „Abator”, scris de tânărul dramaturg italian Marco di Stefano, cu Olimpia Mălai și Liliana Tofan (în regia Mădălinei Țurcanu) – își concentrează demersul artistic asupra unor probleme și tabuuri sociale de actualitate în societatea globalizată de azi, cum ar fi comerțul cu organe sau diferitele forme de discriminare și excluziune socială.



Program

Vineri, 26 iunie
Ora 20,30: Inaugurarea festivalului.
Ora 21.30, Hemiciclu: „Dor de Eminescu”, de Ion Caramitru după texte de Mihai Eminescu, cu Ion Caramitru și Aurelian-Octav Popa (la clarinet). Producție UNITER București. În limba română.
Ora 22,45: „Emersioni critiche”, întâlnire cu artiștii Festivalului.

Sâmbătă, 27 iunie
Ora 20,00, Sala de expoziții: „Printre tăceri”, de Isabella Drăghici, cu Isabella Drăghici. Teatru non-verbal, producție independentă.
Ora 21,30, Hemiciclu: „Burrnesha”, regia de Valbona Xibri, cu Maria Ștefanache, producție Centro Produzioni Teatrali, Milano. În limba italiană.
Ora 22,45. „Emersioni critiche”, întâlnire cu artiștii.

Duminică, 28 iunie
De la 15 la 18, Sala de concerte: workshop ținut de regizoarea Maria Ștefanache “Tecniche teatrali per la comunicazione e l’arte di parlare in pubblico”, adresat tuturor celor interesați.
Ora 20,00, Sala de expoziții: „Ultimul lepros”, de Radu Botar după o idee de Vlad Zografi, cu Vlad Chico. Producție Teatrul de Nord, Satu Mare. În limba română, titrare în italiană.
Ora 21,30, Hemiciclu: „Abator”, de Marco Di Stefano, regia Mădălina Țurcanu, producție Dot Spot Media, București, cu Olimpia Mălai și Liliana Tofan.
În limba română, titrare în italiană.

Organizatori: Telluris Associati, Accademia di Romania și FIRI (Forumul intelectualilor români din Italia), cu sprijinul financiar al ICR București.

Direcția artistică: Letteria Giuffrè Pagano


Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. În caz de ploaie, spectacolele programate în aer liber se vor desfășura în Sala de concerte.

Program și detalii pe site-ul Festivalului: www.teatromania.info

Info: 06.320.15.94. Facebook: TeatromaniaEmersioniSceniche.

Info și rezervări pentru workshop: 329-6437339.


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ana Țuțuianu, Grecia: ”Românii din diaspora sunt sătui de parlamentari aleși pentru plimbări în străinătate”

Festivalul „teatROmania”, regizoarea Mădălina Țurcanu: Regia la ”Abator”, o noutate și o provocare