Florin Stoica, un tânăr român de 26 de ani stabilit la Ginosa Marina, în sudul Italiei, și-a întâlnit pentru prima dată tatăl biologic, Gheorghe, pe care l-a căutat întreaga viață. Revederea, petrecută în parcul Cismigiu din București, a fost filmată de echipa emisiunii italiene „Chi l’ha visto?” și a marcat finalul unei căutări începută cu o scrisoare postată pe rețelele de socializare. Însă momentul mult visat s-a transformat într-un episod plin de emoție și durere.
„Nu te-am căutat. Mi-e rușine” – cuvintele unui tată absent
După ani de speranțe, Florin a primit ceea ce nu și-ar fi dorit niciodată să audă. Tatăl său, căsătorit cu altă femeie și tatăl unei fetițe de zece ani, i-a spus direct: „Nu te-am căutat. Mi-e rușine”. Întâlnirea a fost marcată de un abbraccio scurt și un dialog tensionat. „Sunt dezamăgit, dar nu regret că am făcut pasul. Trebuia să știu adevărul”, a spus Florin pentru Corriere di Taranto. Tatăl a recunoscut că știa de plecarea fiului în Italia, pentru că semnase actele de emigrare ale mamei, dar nu a încercat niciodată să-l caute.
Deși Gheorghe i-a spus că i-a simțit lipsa, Florin a simțit distanța în fiecare gest. „A fost un abbraccio rece, o privire lungă și tăcere”, a descris jurnalista care a însoțit echipa de filmare. La final, cei doi s-au despărțit fără promisiunea unei revederi. „Dacă va dori vreodată să mă caute, îl aștept. Dar eu mi-am făcut partea”, a spus tânărul.
O copilărie marcată de pierderi și singurătate
Născut în România, Florin a trăit primii ani alături de mama și bunicii săi. Tatăl, deși l-a recunoscut la naștere, a părăsit familia imediat după. Mama sa a decis să plece în Italia, iar la doar șase ani, Florin a început o nouă viață la Ginosa Marina. Tragedia i-a lovit familia devreme: bunica maternă a murit într-un accident domestic, provocat de o scurgere de gaz. Florin, aflat în casă, a scăpat miraculos, dar acel moment i-a schimbat destinul pentru totdeauna.
Adolescența sa nu a fost mai ușoară. Relația cu mama s-a deteriorat, iar după o despărțire dureroasă de partenerul ei, femeia a început să-l respingă, spunându-i că nu și-a dorit niciodată copilul. După intervenția serviciilor sociale, Florin a fost dus într-o comunitate între Palagiano și Massafra, apoi într-o casă de tip familial la Ginosa. Acolo, a găsit stabilitatea și sprijinul necesar pentru a merge mai departe.
O viață construită prin muncă și curaj
Florin s-a diplomat la Liceul Agricol din Massafra, iar apoi a lucrat ca ospătar în Matera și în Emilia-Romagna. În prezent, lucrează ca vânzător într-un supermarket din Ginosa Marina, orașul care i-a oferit o nouă familie și o comunitate care l-a adoptat. Deși viața sa a fost marcată de absența unei figuri paterne, tânărul a demonstrat o maturitate rară, având grijă chiar și de mama sa, care a fost internată într-o clinică de specialitate.
► Răpită din maternitate și vândută în SUA. O tânără din România și-a regăsit părinții după 25 de ani
„Am trăit mereu cu un gol, dar nu am vrut să las asta să mă distrugă”, a spus Florin. În iulie 2025, el a scris o scrisoare publică pe pagina „The Never Forgotten Romanian Children”, în care cerea ajutor pentru a-și găsi tatăl. Postarea a devenit virală și a ajuns la rudele bărbatului, care au facilitat contactul. A urmat o videoconferință emoționantă, iar apoi, câteva luni mai târziu, întâlnirea față în față la București.
„Voi merge mai departe. Nu-l urăsc, dar nici nu-l mai caut”
După ce emisiunea „Chi l’ha visto?” a difuzat momentul revederii, Florin a mărturisit că multe secvențe au fost tăiate: „Au scos părțile în care eram furios. A fost mai rece decât arăta la TV. Mi-a scris o singură dată de atunci.” Deși nu a primit afecțiunea pe care o spera, Florin spune că a făcut pace cu trecutul. „Acum știu cine e. Nu-l urăsc, dar nu-l mai caut. Fiecare își trăiește viața. Eu merg înainte.”
Povestea lui a fost întâmpinată cu un val uriaș de empatie. „Inima mi s-a strâns citind ce ai trăit. Să nu te oprești niciodată, ești un exemplu”, i-a scris o prietenă pe rețelele sociale. Florin, băiatul care și-a găsit tatăl după o viață de tăcere, a reușit, poate, cel mai greu lucru: să închidă un capitol fără ură, doar cu demnitate.
