in

Simpli muncitori în Italia, au devenit proprietari de fabrică în România. „Se poate și la noi”

Daniela şi Mihăiţă Măncilă au lucrat în Italia ca simpli muncitori, într-o fabrică de piese auto. După câțiva ani s-au decis să se întoarcă în România, pentru a deschide popria lor afacere. Și au reușit.

Au deschis o mică firmă cu banii pe care reușiseră să îi economisească în Italia.

Firma au deschis-o în comuna Pechea, localitatea de unde provine Mihăiţă Măncilă, în timp ce Daniela, soția sa, este din Maramureș.

Soții Daniela şi Mihăiţă Măncilă au început afacerea de familie cu doar patru angajaţi, iar în 2009 aveau deja 80 de oameni pe statul de plată. Acum, în fabrica de la Pechea muncesc 186 de angajaţi, scrie Adevărul.

Nu a fost ușor. Mulți ani, soții Măncilă şi-au început ziua de lucru la 5 dimineaţa şi au încheiat-o la 11 noaptea. Și, în astfel de condiții, nu este o surpriză pentru nimeni că cifra de afaceri a crescut de la 700.000 de euro în 2009 la 2.000.000 de euro în prezent.

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Daniela și Mihăiță Măncilă au transmis un mesaj pentru românii care au muncit în străinătate şi s-au decis să revină acasă, dar dar nu numai pentru ei.

”Este dificil acum să transmit un mesaj de încurajare, ţinând cont de perioada prin care trecem. Multă lume spune că în România nu eşti respectat.

Nu este adevărat. Nici în afară nu vei fi văzut vreodată ca cetăţean al ţării unde te-ai dus.

Totuşi, dacă au învăţat bine o meserie şi au o rezervă financiară pusă deoparte, pot să aplice şi la noi în ţară ceea ce au învăţat afară, iar dacă sunt serioşi, cu siguranţă vor reuşi în afaceri, aşa cum am reuşit şi noi. Îi încurajez pe toţi cei care vor să se întoarcă în ţară”, spune Daniela Măncilă, potrivit Adevărul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Important pentru românii din Italia: „Cashback” începe pe 8 decembrie, iată cum puteți obține 150 de euro direct în cont

scoala

Copiii românilor plecaţi în străinătate revin în şcolile din România. Cei mai mulţi se întorc din Italia