Menu
in

George Bologan, ultimul interviu în Italia: «Comunitatea nu este unită, mulți suferă de „caprită cronică”»

George Bologan a acordat pentru Radio Actualități un interviu în ultima zi în care a ocupat funcția de ambasador al României în Italia.

Mai puține știri negative despre români în presa italiană

Între altele, George Bologan vorbește despre îmbunătățirea imaginii românilor în presa din Italia, în ultima vreme. Nu mai sunt știrile negative despre români în centrul atenției. care este explicația?

„Autorităților italiene le-am transmis un mesaj de încredere, de parteneriat, iar presei rugămintea de a evita stigmatizarea unei comunități bine integrate, cu un rol esențial în economia italiană, și să îi neglijeze pe acei cetățeni români care au înlocuit cultura valorilor neamului și a celor universale cu talentul negativ.

Nu am fost niciodată de partea grobienilor, șmecherilor, a tâlharilor și a driblerilor legii, nu reprezintă profunzimea și frumusețea omeniei românești.

A fost o muncă titanică de relații și încredere pentru a evita apariția articolelor cu care românii din Italia erau, din păcate, obișnuiți și care provocau și numeroase complexe majorității conaționalilor considerați oameni de bine.

În primul rând m-am gândit la efectul de imagine și percepție provocat de știrile negative asupra elevilor români în fața colegilor de clasă italieni.

Am încercat să cultiv demnitatea românilor și spiritul european datorită căruia suntem mult mai apreciați decât dacă ne-am autoizola inducându-ne un sentiment fals de victimizare.

Presa, în general datorită filosofiei de rating, parcă era într-o competiție despre cine să dea prima sau cele mai multe știri negative cu cetățeni români, au fost câteva valuri, apoi am observat cu toții că ”ce e val ca valul trece”.

Fără îndoială că nici aceste articole nu ar fi apărut dacă nu existau motive.

Pentru a evita prejudecățile e salutar să vedem în celălalt partea pozitivă, iar celălalt să ofere ocazii pentru a fi admirat.”

Antidotul la prejudecăți este cultura

„Antidotul la prejudecăți este cultura. Dacă presa ar scrie mai mult despre evenimentele culturale, însemnătatea acestora, încărcătura simbolică, cu siguranță am fi mai toleranți și echilibrați în evaluări.

Când sensibilitatea pentru cultură lipsește încolțesc prejudecățile, iar la acest aspect presa ar trebui să fie mai prudentă mai ales când se fac aprecieri de ordin etnic între popoarele care alcătuiesc UE și pentru că alții interesați să destabilizeze Uniunea ar putea profita să bage ”zâzanie”.

Dacă persoanele din presă au sensibilități culturale și sunt responsabili de opinii sau de condeiul propriu, atunci oamenii de bună-credință indiferent de naționalitate se unesc în jurul ideii de Bine și vor face față asalturilor ignoranței, erorilor de interpretare și ororilor.”

George Bologan, Ambasadorul României în Italia, Malta și San Marino, la sfârșit de mandat: ”Vă mulțumesc!”

Comunitatea nu este încă unită

George Bologan a descris și comunitatea românească din Italia, care încă nu este unită în mod real. Ce lipsește în prezent acestei comunități de români?

«(…) Un alt aspect care lipsește este unitatea propriu-zisă, adică avem noțiunea de comunitate, dar nu întotdeauna există sentimentul de comunitate.

Acest sentiment de a fi parte din comunitate tonifică.

Ne declarăm un popor creștin, doar că ”credința fără fapte este moartă”.

Este esențial să mărturisim zi de zi ”cât este de bine și ce plăcut este să locuiască frații împreună”- în unitate și respect pentru diversitatea de idei (diversitatea îi ajută pe oameni să cunoască toate laturile adevărului).

În diferitele deplasări și întâlniri cu comunitatea am observat cum chipurile multor români exprimă forța caracterului și proiectează în mod natural o viață interioară emotivă.

Vrem o comunitate unită, să ne ferim de sindromul lui Cain și să abandonăm invidia, acest ulcer al sufletului (Socrate) și să oferim pilde de slujire a ideii de neam și de Europa.

Dacă ne gândim la unitate și ne-o dorim atunci acest efect se va produce, dar nu în sensul de uniformizare politică, religioasă sau de opinie.»

Ambasadorul Bologan, eliberat din funcție de Klaus Iohannis. Unde va fi trimis

Calitățile și defectele românilor

În final, ambasadorul României vorbește despre o caracteristică a unor români, pe care o denumește „caprită cronică”

«Neamul nostru nu este nici mai prejos nici superior în fața altor popoare europene.

Uităm să vorbim despre calitățile românilor, făcând prea mult loc în mass-media și în viața de zi cu zi ori exacerbărilor naționaliste ori subestimărilor.

În spațiul public ajung multe vorbe fără sens, mulți specialiști în dihonii prea puțini ”făcători de pace”.

Mulți români suferă de „caprită cronică”

Mulți continuă să lase impresia că suferă de ”caprită cronică” (de la povestea cu ”capra vecinului”), acest comportament păgubește natura morală a poporului.

I-aș sfătui pe majoritatea conaționalilor să fie creativi în tot ce poate aduce un plus de imagine României și ideii de comunitate.

Imaginea de țară nu este o sarcină care revine doar ambasadorului, consulului sau altor instituții, e o datorie a fiecărui compatriot care interacționează cu un cunoscut de altă naționalitate, dovedind că este purtător vrednic al numelui de român, prin respectul și reacția de admirație pe care o determină interlocutorului.

Fiecare român prin comportamentul său poate să modifice acele percepții distorsionate pe care unii și le-au însușit datorită actelor antisociale ale unor conaționali aduse în prim-planul opiniei publice italiene.

Ambasadorul Bologan, atac nimicitor la românii No Green Pass: „Sunteți doar rezidenți”

Comentarii pe pagina Facebook

Nu ascund amărăciunea când unele comentarii pe pagina de Facebook a ambasadei, la acțiuni organizate cu eforturi însemnate, erau făcute de unii compatrioți în rea-credință cu un limbaj agresiv și trivial.

Cum poți să te consideri un bun român aducând injurii de dragul vulgarității instituției celei mai reprezentative a României într-un alt stat…, nu județ cum probabil fac confuzia unii?! »

Interviul complet AICI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 9 In medie: 3.1]
Exit mobile version