Menu
in

Gest emoționant al unui român din Milano, la locul dezastrului de duminică: ”Trebuie să fim alături de familiile celor decedați”

Un român din Milano a mers luni la locul unde opt persoane, printre care șapte români, au murit după ce avionul pilotat de miliardarul Dan Petrescu s-a prăbușit peste o clădire și a făcut un gest care i-a impresionat pe jurnaliștii italieni.

Bărbatul, rezident în Milano de 28 de ani, a aprins la locul tragediei o lumânare, apoi a lăsat acolo un steag al României.

Mă numesc Ivan și locuiesc la Milano de 28 de ani (…) Nu trebuie să fim neapărat rude sau să-i cunoaștem (pe cei decedați în accident -n.r.). Trebuie să fim alături de familiile celor decedați, indiferent de naționalitatea lor, nu contează că sunt albanezi, români, italieni, francezi, spanioli, nemți, nu contează, le-a spus românul jurnaliștilor prezenți la locul tragediei.

Reamintim că un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit duminică peste o clădire din Milano. Miliardarul Dan Petrescu se afla în aeronavă alături de fiul și soția sa, ei călătorind spre Olbia, Sardinia, acolo unde aveau o casă. În aparatul de zbor mai erau încă cinci persoane, toți fiind decedați în urma accidentului.

”A pierdut controlul total al aparatului”

Sorin Stoicescufostul şef al Aviaţiei Civile din România, a explicatcare ar putea fi cauzele care au condus la accidentul aviatic din Milano, în care au murit opt persoane, printre care șapte români. Aparatul era pilotat de miliardarul român Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani.

„S-a întâmplat ceva la bordul avionului. S-a întâmplat un eveniment care a determinat ca, la un moment dat, pilotul să piardă total controlul aeronavei, pentru că așa se explică prăbușirea aparatului peste acea clădire. Potrivit procedurilor, dar și potrivit pregătirilor pe care la fac piloții, niciodată nu se îndreaptă avionul spre o clădire în momentul în care aparatul trebuie să aterizeze forțat. Se poate duce pe o tarla, pe o șosea, dar niciodată spre o clădire, și avea destule locuri în zona aceea. Asta înseamnă că a pierdut controlul total al aparatului”, a explicat Sorin Stoicescu pentru Gândul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version