in

Gestul deosebit al unui român din Milano: a salvat un conațional de pe stradă și l-a ajutat să ajungă în România. ”Ce am făcut eu nu are nimic special”

A plecat de 17 ani din țară, în ideea că va găsi o viață mai bună sau că își va construi o viață nouă, deși în țară lucra ca șofer, avea o familie, o casă și nu îi lipsea nimic. A plecat, dar socotelile de acasă nu s-au potrivit și în final a ajuns pe stradă, al nimănui. Familia nu a mai știu nimic despre el, mama sa făcea pomană la biserică pentru sufletul lui. Fiul său lucrează în Germania și în urmă cu o lună era convins că tatăl lui e mort.

E pe scurt povestea lui Constantin Ilinca (foto 1, jos), acum în vârstă de 63 de ani, care a avut norocul să dea peste un român cu suflet, din Milano, care l-a luat de pe stradă, l-a spălat, l-a tuns, l-a îmbrăcat, i-a dat să mănânce și apoi i-a găsit familia și prietenii. Românul cu suflet se numește Adrian Grigorescu, are 44 de ani, este căsătorit și locuiește la Rho, o localitate din apropierea orașului Milano.

Cu greu l-am convins pe Adrian Grigorescu să accepte să îi publicăm numele sau fotografii cu el. ”Ceea ce am făcut nu a fost pentru publicitate, pentru un articol în ziar sau o emisiune tv, ci așa am crezut că e bine să fac. Mă doare sufletul să văd cum un român de-am meu stă pe stradă, murdar, bolnav, flămând și al nimănui. Contează faptul că acel om e acum cu familia, iar mama, fiul și nepoții îl au alături de ei”, ne-a declarat el.

Adrian Grigorescu are 44 de ani și este originar din Valea Jiului. ”Am venit în italia în 2000 și recunosc că pentru aproape un an mi-a fost foarte greu. Știu ce înseamnă să nu ai un ajutor, să nu ai unde lucra, ce mânca sau pe cineva care să te ajute. E cumplit să te afli într-o asemenea situație și departe de casă. Am plecat din Valea Jiului, acolo unde la acel moment situația era dezastruoasă. Ani negri, cu mineri și muncitori rămași fără muncă, cu greutăți și lipsă de oportunități. Am plecat să îmi caut ceva mai bun pentru mine, la fel ca mulți alții.”, ne-a mai povestit el.

”Acum sunt bine, lucrez, am o familie, sunt integrat pot să spun. Nu mă gândesc încă să revin în țară, situația nu ne permite să ne facem deocamdată asemenea planuri”, a continuat el.

Adrian ne-a povestit despre cum s-a derulat întâlnirea  cu Constantin Ilinca.

”Am fost la un magazin să-mi fac niște cumpărături. L-am văzut pe Constantin, am vrut să îi dau niște bani, iar el când s-a apropiat mi-a spus că e român. A fost cumva norocul lui, pentru că m-am pus la vorbă cu el. Așa am aflat că e plecat de 5 ani de acasă, deși în realitatea erau 17, și că doarme pe niște saltele în apropierea magazinului. Am văzut că într-o pungă avea două borcane de fasole, nu era băutură cum vezi la majoritatea celor în situația lui. Mi-a făcut impresie bună și când mi-a spus că în țară are o casă, o familie, copii și că poate trebuie să ia și o pensie, m-am hotărât să fac tot posibilul să îl ajut. I-am promis că îl ajut să plece acasă.”

De la acel moment au început să apară și surprizele plăcute. Adrian i-a găsit familia, fiul din Germania, a vorbit cu primarul din localitatea natală, care îl cunostea foarte bine pe Constantin și în final un nepot a venit și l-a luat.

”Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îi găsesc familia. Am luat legătura cu primăria din Braloștița, jud. Dolj, am trimis un mail la care mi s-a răspuns imediat. Am discutat apoi cu primarul, Dumitru Amza, iar el mi-a dat numerele de telefon de la fiul lui Constantin, care locuia în Germania. De aici lucrurile au decurs bine, bătrânul e acum acasă, în România. A venit un nepot de-al lui și l-a luat, împreună cu un prieten. O poveste care s-a terminat bine., a continuat Adrian povestirea.

În acțiunea de salvare a lui Constantin Ilinca a răspuns imediat și Consulatul General de la Milano. Cei de la consulat au fost deosebit de receptivi. Omului îi trebuia foaie de drum pentru a pleca acasă, dar nu avea niciun document prin care să-și dovedească identitatea. Consulatul, împreună cu primăria și fiul din germania au reuși până la urmă și Constantin a putut pleca acasă. Nu avea absolut niciun document, nimic. De ani de zile umbla al nimanui fără să-și poată dovedi în vreun fel identitatea. Este incredibil pentru mine ca într-o țară ca Italia șă poți să vagabondezi fără documente, fără niciun act, să trăiești pe unde apuci la mila oamenilor. Și nu vorbim de câteva luni, ci de mulți ani de zile”, și-a continuat povestirea Adrian.

Adrian și Cristina Grigorescu, alături de Constantin Ilinca

Pentru Adrian Grigorescu a fost uluitor să afle că după dispariția lui Constantin Ilinca, toată familia îl credea mort și nimeni nu a reușit să mai dea de el. ”Rudele lui mi-au povestit că în urmă cu câteva săptămâni înainte să il găsesc eu, mama lui a fost la biserică cu colivă și preotul i-a spus că în curând îl va găsi. Nimeni nu mai spera în așa ceva, dar se pare că preotul a avut un fel de premoniție.”

Satisfacția că a reușit să salveze un om de pe stradă și că a făcut fericite mai multe familii, e mare pentru Adrian. ”După ce a ajuns acasă, Constantin a spus celor din familie că nu crede că ar mai fi rezistat mai mult de un an pe stradă, că sigur ar fi murit. Pe de altă parte, fiul bătrânului l-a anunțat că în această vară vine din Germania să se căsătorească. Iată cum prin această întâmplare am reuși să facem fericite mai multe familii și să salvăm un om de la o viață de vagabond sau chiar de la moarte.”, a mai spus el.

L-am mai întrebat pe Adrian dacă are vreun mesaj pentru cei care vor citi articolul: ”Aș vrea să menționați că gestul pe care l-am făcut eu nu are nimic special, e normalitatea, așa trebuie să procedăm toți cu cei pe care îi vedem pe stradă. Nu toți sunt drogați sau bețivi, mulți au o poveste dramatică, au trecut prin clipe grele sau s-au aflat în situații de depresie. Merită să întindem mâna către ei, să îi ajutăm”.

Andi Rădiu


(n. r. – Mulțumiri Consulului general de la Milano, domnului Adrian Georgescu, pentru contactele pe care ni le-a pus la dispoziție pentru realizarea acestui material)

Daniel, cerșetorul intelectual din Milano: ”Lumea mă cunoaște și îmi împrumută cărți. Eu le citesc, toată ziua”

Castelfranco, cerșetor român înapoiază banii primiți în dar de la un copil

Trento, viața degradantă a cerșetorilor români: trăiesc în clădiri părăsite, se jefuiesc și se denunță unul pe altul

 

Roma, într-un garaj 11 cutii de mărfuri furate în două magazine din centru: pantofi și haine cu destinația România

“Mai întâi italiencele”, cazul naționalei de ștafetă, formată din patru străine