in

”Ikona” din Reggio Calabria: ”Infokiosk-ul e un proiect bun pentru români”

Am stat de vorbă cu Ana Maria Petrea, preşedinta asociaţiei „Ikona” din Reggio Calabria care gestionează proiectul „Infokiosk” din această localitate şi care consideră că este un proiect bun pentru comunitate.

Ana Maria Petrea, la doar 19 ani, în ultimul an de liceu, conduce în Reggio Calabria o asociaţie care are mulţi membri tineri, de aceeaşi vârstă şi de mai multe naţionalităţi. Nu este clasica asociaţie românească, înfiinţată de două, trei persoane din familie, ci una care are mulţi activişti şi îşi propune să se implice în problemele sociale ale comunităţii. Asociaţia „Ikona” se ocupă „de integrare, drepturi umane şi civile şi proiecte Erasmus”, ne-a declarat Ana Maria.

În doar o lună de zile, românca a participat la două evenimente importante. În primul a reprezentat Calabria la Strasburg cu ocazia Săptămânii Europene a Democraţiei Locale, în perioada 12-18 octombrie 2015, prezentând cu această ocazie un video intitulat „Rădăcini şi Speranţe” realizat de elevii de la liceul de informatică unde studiază.

Al doilea eveniment a fost legat de instalarea în Reggio Calabria a unui infokiosk, proiect derulat de către Ministerul Muncii din România, prin Direcţia Dialog Social şi are ca obiectiv, spune ea, „îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor de informare oferite cetăţenilor români aflaţi în străinătate.”

„Am acceptat să colaborez ca asociaţie pentru instalarea şi gestionarea unui infokiosk pentru că mi s-a părut un bun proiect şi pentru că sunt mândră să reprezint ţara mea, chiar dacă mă simt cetăţean european. Proiectul este foarte util conaţionalilor mei, pentru că vine în întâmpinarea necesităţii lor de a fi informaţi.” ne-a spus românca.

Am contactat-o pe Ana Maria Petrea şi i-am cerut câteva detalii despre activitatea sa.

Ana Maria Petrea, spune-ne câte ceva despre tine. De unde eşti originară şi de cât timp eşti în Italia?
«Am 19 ani şi sunt născută în Bacău. Locuiesc de aproape zece ani în Reggio Calabria, un oraş situat în punctul cel mai sudic din Calabria şi care face parte din cele zece oraşe metropolitane italiene. Sunt alături de familia mea cu speranţa de a îmbunătăţi nivelul nostru de viaţă precum şi cunoştinţele mele. M-am gândit că pot studia o altă limba europeană alături de engleză şi franceză şi totodată că îmi pot îndeplini visul de a călători.»

Cu ce probleme se confruntă românii în zona unde locuieşti? Ce legături ai cu comunitatea românească?
«Problemele care pot apărea într-o ţară străină sunt multiple, începând cu documentele de şedere pentru care trebuie să demonstrezi că dispui de un venit care îţi garantează supravieţuirea. Urmează neîncrederea către „ce este diferit” cauzată de lipsa de informare, problemele legate de asistenţă sanitară în special pentru cei mici care au nevoie de un pediatru şi bineînţeles criză economică care a accentuat probleme economice. Pentru aceste motive, plină de credinţă şi de încredere în autorităţile statale, am privit comunitatea românilor din Reggio Calabria ca o parte din ţara mea. De aceea, de mică am lucrat că voluntar şi m-am înscris la şcoală, acum fiind în ultimul an de liceu la „Raffaele Piria”, profilul informatică.»

Ce ne poţi spune despre asociaţia „Ikona” pe care, la doar 19, o conduci?
«Asociaţia „Ikona” a fost constituită în anul 2014 de către un grup de tineri italieni şi români dar a fost înregistrată în anul 2015, când am fost aleasă că preşedinte a acesteia ca urmare a muncii mele constante. Asociaţia se ocupă de integrare, drepturi umane şi civile, proiecte Erasmus+. În acest sens am vizitat Valencia, Alicante, Paris precum şi Bucureşti pentru proiectele legate de programele ERASMUS cu Provincia din Reggio Calabria. Totodată am reprezentat Calabria la Strasburg cu ocazia Săptămânii Europene a Democraţiei Locale în perioada 12-18 octombrie 2015, prezentând cu această ocazie un video intitulat „Rădăcini şi Speranţe” realizat de liceul meu.»

Dar despre proiectul „Infokiosk”?
«Am acceptat să colaborez ca asociaţie pentru instalarea şi gestionarea unui infokiosk pentru că mi s-a părut un bun proiect şi pentru că sunt mândră să reprezint ţara mea, chiar dacă mă simt cetăţean european.

Ca un corolar al infokiosk-lui, vom activa un birou, într-unul din spaţiile administraţiei provinciei, ce va furniza informaţii despre impozite (CAAF şi patronat), informaţii despre proiecte europene, asistenţă sanitară. Pentru viitor avem deja încheiate parteneriate importante, cum ar fi: GILDA (sindicatul profesorilor italieni), STEPV(sindicatul profesorilor spanioli) şi suntem în reţea cu Ministerul de Educaţie Italian pentru un proiect care vizează persoanele care lucrează pentru alternanţa şcoală-serviciu.

Totodată fac parte din „Alianţa Roma pentru integrarea romilor în societate”. În zilele următoare vom participa la Forumul Mondial al Democraţiei Locale care va avea loc la Strasburg iar în luna februarie voi participa ca delegat ai tinerilor la Şedinţa Plenară CPLRE (Congresul puterilor locale şi regionale din Europa). Sper că experienţă mea să poată servi patriei mele precum şi multor tineri care astăzi nu reuşesc să-şi vadă propriul viitor.»

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

STS asigură securitatea la infochioșcurile din Diaspora

Biciclist român de 62 de ani, ucis la Pisa pentru că ”hainele și bicicleta erau negre”